Jurnal de Concediu: Macedonia - Un Petec de Pamant Aparte 2013

09.06.2013

Mi-am început jurnalul de bord prin a-mi încălca promisiunea de a scrie în fiecare zi.

Bun, recuperez cu o scurtă introducere în ziua de ieri.
Am lăsat în urmă o Timișoară cu ceață pentru o Macedonie însorită. Cazarea super călduroasă – exact ce trebuia.

Skopje. Primii pași: prea multe statui!!! 

În partea nouă de oraș sunt excesiv de multe statui, mai departe am să îl țin minte ca orașul statuilor! Norocul nostru, dam de podul spre partea musulmana iar treaba se schimba usor cand ajungem in Old Bazar. Cum? Cedam statuile pe moschei. Frumos oricum, străduțe înguste, pline de magazine cu tot felul de nimicuri – atmosfera încarcată de ”Islam”. Oamenii te întâmpină din stradă și ești asaltat de oferte. Deschiși și calzi.

Am intrat pentru prima oară într-o moschee – singura imprsie: minimalism și un covor foarte moale.

Duminică de dimineață am pornit la drum, hotărâți să facem Vf. Titov (2748m) din Sar Planina, de langă Tetovo. Vremea se anunța promițătoare, însa dupa o scurtă foială pe straduțe dubios de înguste și în pantă, am recunoscut că ne-am cam rătăcit. Norocul nostru cu o călăuză -  un copil musulman cu instrucțiuni clare de la maică-sa să ne duca pe drumul cel bun.

 Perfect, am pornit la deal, de data asta ușor descurajați și de norii care se strânseseră între timp. Am hotărât să urcam prin partea nordică.

 Pe drum am întâlnit un grup de cicliști , prinre ei și localnici care ne-au îndemnat să renunțăm la vârf din cauza alunecărilor de teren și a vremii. Descurajarea numarul 2 – marcată.

Dar dacă tot am pornit am hotărât să mergem până unde se poate: nu poți să te dai bătut după atata drum și atâtea statui. Am urmat marcajul dungă roșie până am ajuns la spectaculos: o vale în inima munților, undeva la o altitudine de 2000 m cu o deschidere spre vârful Titov, care are un mic turnuleț deasupra. Am coborât în vale unde am întâlnit o cascadă foarte sălbatică cu o cădere de undeva de la 25 m și am decis să urcăm creasta din dreapta (în fața cascadei) care urma să ne ofere o panoramă absolut impresionantă din vârful Leshcnita 2393 m.

Am  încheiat traseul cu vizita la apeductul de lângă Skopje: o ruină aparent uitată și total nevalorificată.

Seara o încheiăm într-un restaurant spotuit încă din plimbareala de ieri. O clădire istorică ce mă trimite cu gândul la Spania. Servim o supă fierbinte de legume și Nafora – pâine pe grătar cu telemea rasă și boia iute.

10.06.2013

Încă o dimineață însorită – am făcut bagajele și am pornit spre circuitul spre Matka Canion, lacul Mavrovo și renumitul Vârf Korab. 

Prima oprire: Matka -  ne-am aruncat la circuit cu bărcuța pe lacul de acumulare, prin canionul care aduce mult a ”Hercullanii” noștri și cu capăt de linie posibil cel mai adânc lac de peșteră din Europa – au ajuns până la 215 m din cei 500 m estimați. Peștera cuprinde patru camere, dintre care numai una este deschisă publicului larg, celălalte sunt strict sub amprentă speo și cercetare.

Bifat și lacul Mavrovo, mare, populat de căsuțe... și cam atât aș putea spune despre el. 

Mai departe am pornit spre Korab, am dat de știre grănicierilor că urmează să le escaladăm muntele și am și campat la ei în curte, la Strezimir Tower – oameni foarte binevoitori și aparent obișnuiti cu oaspeți.

11.06.2013

Dimineața asta ne-am mobilizat repede, de la ora 7, ora locală, cu gândul la ploaia anunțată pe dupămasă. Pornim spre marele Korab pe marcajul cu dungă roșie care incepe de la 1473 m, chiar din spatele garnizoanei de poliție. Am mers binișor astfel încât în 2 h am ajuns la 2405 m de unde o deschidere de creastă absolut superbă ne arăta Korabul și crestele ascuțite din jur ... totul acoperit de zăpadă.

Vestea mai puțin faină pentru noi, pornisem cumva cu gândul că e posibil sa ne articulăm cu o ploaie, dar cu atâta zăpadă, nici gând sa facem față neechipați corespunzător cu colțari, pioleți și alte cele trebuincioase omului de zăpadă.

Forțat a trebuit să ne mulțumim cu priveliștea – ceea ce nu este puțin – și i-am dat la vale.

12.06.2013

Am ajuns de ieri în Ohrid și am tras pe dreapta la un nene tare simpatic ce ne văzuse derutați pe stradă și ne-a întâmpinat cu o cameră. Am luat-o la pas înspre partea veche a orașului întrucât vremea nu ține cu noi să facem altceva.

Am rămas mai mult decât plăcut surprinsă de Ohrid – înțeleg de ce este sub Patrimoniu UNESCO. Străduțele înguste încropite într-un oraș fortăreață terasat ascund parca un microclimat, o așezare cu o amprentă unică, un sentiment plăcut de timp rămas în loc și multe multe pisici! Una peste alta, cred ca m-am decis la o posibilă locatie de pensionare.

Part two: am plecat spre capătul lumii macedoniene, pe malul Ohridului, la mănăstirea Sfântului Naum – un complex fortificat de schituri  care găzduiește totodată și trei izvoare naturale, un parculeț național și surpriza: o sumedenie de păuni ce păreau să fi pus stăpânire pe complex. Se plimbai liberi, nonșalanți printre turiști, unde te uitai vedeai pauni, lângă tine, in copaci, pe acoperiș garduri... rupt parcă de realitate.

Neașteptată Macedonia! Cu fiecare zi și cu fiecare ”descoperire” Macedonia tot adună puncte! Îmi place!

13.06.2013

Joi, 13 iunie 2013 – zi de parapantă! M-am trezit direct dintr-un vis la subiect: visasem că ne-am dat cu parapanta în condiții extreme de vânt puternic, în apropiere de furtună. Norocul ca este doar un vis.  Ne-am pus pe dejunat și aud telefonul, mesaj ce începea cu: ”due to the  weather  ... your flight has been canceled”. Nu îmi venea să cred, ceilalți nu se arătau atât de afectați însă pentru mine vestea nu a fost atat de ușor digerabilă.

Partea compensatorie oarecum a venit de la oferta de a face scuba diving în loc de parapantă. Pot spune că a fost o experiență  total diferită de orice, bifat, marcat dar maă mai gândesc la repetat. După un instructaj de 10 minute (suficient cât să pricepi) ne-am tras la neoprene, ni s-a anexat ”borcanul” de aer și bâldâbâc: going down! 

Lupta cu adâncurile s-a petrecut la Gradiste (Ohrid) la Gulf of Bones. Am pornit dinspre mal spre satucul muzeu (replica) de pe apă și apoi pe sub sătuc  printr-un culoar de bârne de susținere. Nu aș putea spune că am văzut ceva spectaculos acolo în ”adâncuri” la 4 – 5 m, ce a fost spectaculos însă, a fost feelingul, senzația ușor claustrofobă combinată cu nesiguranță, stângăcie, uimire, curiozitate și satisfacție. Sub apa mixul de sentimente și trăiri e ciudat – experiență ce merită încercată.

Spre seară am campat ilegal în parcul național Pelister cu ganduri de a ajunge pe varful cu același nume ziua următoare.

14.06.2013

Teribilă zi! Azi am făcut cel mai înalt vârf am meu, de până acum: Pelister 2601 m. Sunt fericită de izbânda mea, însă nu ăsta a fost sentimentul cap – coadă.

Traseul a început destul de lin, cu o urcare pe poteca prin padure de conifere dar aparent eu nu eram în formă deloc – ameteli, durere de cap. Un început cât se poate de prost. Totul a luat amploare și mai mult după vreo 600 m de urcat – diferență de nivel (cam pe la cota 2000 m) – traseu de creastă, din bolovan în bolovan, foarte tehnic, pe alocuri cu trepte, lanțuri și balustrăzi. Bonus; nori, vânt și ceață.

Pot să spun că am avut inima cât un purice tot drumul și simțeam cum ma lasăputerile cu fiecare pas. După cateva lupte cu mine însumi, am ajuns pe vârf! 2601 m – ai mei! Odată cu vârful a venit și hotărârea ca întoarcerea să o dăm pe alt traseu. Am urcat pe traseul de 6 km care pornea de la Hotel din spate  cu o diferență de nivel de 1200 m și am coborât pe un traseu interminabil de 13 km de pantă lină, de drum forestier.

Mai departe, am plecat spre situ arheologic Heraclea, drăguț, dar eu personal nu mai aveam  stare de așa ceva. Iar apoi, ca să încheiăm ziua într-o notă la fel de delicată, după aproape trei ore de  căutat cazare în Bitola (nu recomand) și Prilep, am hotărât să campăm pe malul unui lac – plin de insecte, broaște si personaje dubioase.

Aștept dimineața, ziua asta nu este nici pe departe în top 100 zile preferate.

15.06.2013

Am să trec rapid și peste ziua de astăzi pentru că nu a fost încărcată de nimic aparte.

Ne-am pus în mișcare, am continuat cu un prânz luat pe malul unui lac: Ticveșco, sau așa ceva și apoi am fost să vedem ruinele de la Stobi -  ceea ce pot spune că a fost interesant. Un sit destul de extins care cuprinde nici nu știu câte basilici și alte lăcașe de cult, un amfiteatru – arenă (apoi temniță), palate și case.

Am oprit pentru ultima noapte macedoniană din nou in Skopje, la același hoste (Shanti 2 tura asta) încheiând călătoria într-o notă de povestire în ramă.

Concluzia: recomand Macedonia, este o experiență altfel, un fel de vizită într-o Românie de acum câțiva ani încoronată de peisaje încântătoare!

Mă distrează oamenii care mă întreabă dar de ce Macedonia? ... pentru că munții sunt frumoși oriunde ar fi ei, pentru că merită să vezi tot ce se poate vedea, pentru că e bine să ieși un pic din tipare.