Cu Frunze, Raze si Zambete: Poiana Cicilovete

Weather is looking just fine – zi perfecta de toamna: hai la munte! ... și-am plecat!

Am zis așa: plecăm la vineri dupămasa pe la cinci, ajungem pe la opt, cort, foc, papa și-apoi somn pe la 10. Ah am uitat să menționez lucrul cel mai important: locația este Munții Cernei – Herculane.

Am făcut așa: am plecat la șase, am prins aglomerație mare pe drum, apoi în Herculane s-a aprins indicatorul din bord pentru ulei, a trebuit să stăm până se răcește toată instalația ca să verificăm uleiul și să facem completările de rigoare și rezultatul a fost că am ajuns pe la 11 fără și cum asta nu era destul ne-am mai și lungit la foc până pe la trei.

Ce facem sâmbătă: păi ne trezim cât ne iese de devreme și mergem spre Cicilovete via Vânturătoarea. De menționat, Vânturătoarea este cascadă (și una spectaculoasă chiar) iar Cicilovete o poiană, targetul nostru nu era clar, era mai degrabă de „vedem până unde ajungem”.

Teoria zice că pe la ora nouă suntem gata, la punctul zero al traseului, practica zice că la ora nouă de abia eram la punctul zero al cortului...deci primul punct zero s-a amânat cu o ora.

Traseul începe la podul peste lac, cu aprox 1 km mai înainte de Pensiunea Dumbrava (piatră de temelie pentru majoritatea traseelor din zonă). Se traversează podul iar in spatele cabanei de acolo începe marcajul cu cruce roșie.

Trece o oră și suntem la Cascada Vânturătoarea cu sesiunile de poze și discuții încheiate și cu doi noi prieteni: doi câini de la stână, probabil cei care sunt responsabili de caprițele care se plimbă de regulă pe la cascadă. Sunt foarte prietenoși, plâng după atenție și au skill-uri excelente de cerșetori, posibil să te convingă și la ultima gură de mâncare.

Munții Cernei și Mehedinți în toamnă sunt ca un tablou al unei nuvele romantice, paleta de culori, mirosul uscat al frunzelor și razele de soare presărate pe stâncile golașe nu contenesc să îți răpească nonșalant zâmbete.

Nu are cum să nu îți placă. Noi am învățat să iubim muntele cel mai mult aici, la Herculane.

Revenind la traseu, peste două ore am ajuns și în Poiana Cicilovete pe același marcaj CR pe care am pornit. Iar pentru că totul este atât de frumos, am luat prânzul aici și am petrecut încă două ore tolăniți la soare, care pe unde a căzut răpus de tot ce ne-a oferit această zi minunată. Aici se scrie și blogul!

De coborât, am coborât pe același traseu, însă am făcut stânga înainte de Vânturătoarea pentru a mai fura o ultimă panoramă spre cascadă și Valea Cernei de pe platoul stancos de deasupra.

Un traseu dragut, nu foarte solicitant pe care în cinci șase ore poți să il parcurgi într-o plimbare. Dacă vreți și vârful, trebuie să plecați mai de dimineață și să nu cădeți pradă poienii!