Hotel of Ice: Un Revelion La Rece!

Ideea din spatele poveştii pot spune că începe de anul trecut, sau mai bine spus de acum 27 de ani!

Zic de acum 27 de ani pentru că atunci am hotărât să-mi ţin ziua când tot omu’ chefuieşte şi se restabilesc recordurile de alcoolemie!

Pentru că trecerea dintre ani coincide şi cu trecerea dintre anii mei, Revelionul este un pic mai special pentru mine, şi probabil pentru cei multi în aceeaşi situatie. Astfel, încât încă de anul trecut mi-am spus că vreau ceva mai aparte, mai special pentru dubla sărbătoare, şi am dat de unicul Hotel de Gheaţă din Estul Europei! Cool huh? La propriu Cool! Numai că anul trecut ne-am trezit puţin cam târziu şi nu am mai prins locuri, dar omul din greşeli învaţă, aşa că, am luat atitudine şi am început încă din vară „urmărirea” iar în Octombrie am făcut rezervarea la scurt timp după ce s-a dat startul.

Deci reţinem, din toamnă trebuie urmărit site-ul pentru a fi sigur că prinzi loc, cel puţin situaţia se aplică pentru sărbători. Pe lângă toate aspectele pozitive prin care am să trec în cele ce urmează, trebuie menţionat că anual tematica hotelului se schimbă astfel încât în fiecare an o mână de oameni deosebiţi ne surprind cu un design nou şi o abordare creativă.

Anul acesta apa din lac a cristalizat în note baroce iar anul trecut atmosfera a fost de poveste!

Ce se întâmplă şi unde? Aproape de inima ţării, în munţii Făgăraş în fiecare an apa îngheţată a lacului Bâlea, situat la o altitudine de 2034 m, oferă materia primă şi materialul de creaţie pentru hotelul de gheaţă. Hotelul, pe lângă camerele propriu-zise mai înclude şi un bar, un restaurant, o biserică şi de regulă trei igluuri.

Arhitectura ca structură a hotelului rămâne în general pe aceeaşi idee, şi anume, o intrare principală care te trece prin restaurant, bar şi mai apoi în cele 12 camere iar biserica şi igluurile, desigur constau în corpuri separate.

Hotelul se deschide în preajma Crăciunului, felicitări echipei de anul acesta, au fost harnici şi au reușit să deschidă mai repede decât au anunţat iniţial. Din păcate, iarna de anul acesta, până şi la munte a fost blândă iar când am ajuns noi atât igluurile cât şi biserica nu au putut fi construite. Apropos de biserică, este for real şi pentru cei interesaţi, am înţeles că se oficiază cununii!

Serviciile complete de la Hotel of Ice includ şi posibilitatea de a cina la rece, mai exact o cina specială servită pe platouri de gheaţă, ce-i drept ca preţ un pic cam piperat însă vorba aceea, nu mulţi pot spune că au avut aşa o experienţă.

Ca temperatură, undeva între -2 şi 2 grade constant iar dacă vrei să urci cu câteva grade, ai la îndemână barul; ştim că alcoolul nu îngheaţă deci prin raţionament logic, nici omul care îl bea nu va îngheţa! ... It’s all about science!!!

Oricum, oamenii de acolo au grijă de tine iar inainte de culcare îţi aduc repede-repede saci de dormit încălziţi.

Un alt aspect drăguţ este că Hotelul funcţionează atât în regim de cazare cât şi ca obiectiv de vizitat pentru o sumă modică, undeva sub 10 lei de persoană. Pe zi este deschis publicului iar seara şi noaptea guests only!

Dacă aţi ajuns cu lectura până aici, probabil ajungem şi la întrebarea, bine bine, dar toaleta cum e? Don’t make yellow snow!!! Atât toaleta, cât şi spatiul de depozitare pentru bagaje şi posibilitatea de a face un duş cald sunt asigurate în una din camerele cabanelor Bâlea. So don't panic! Iar pe lângă asta, la Cabana Bâlea există şi restaurant cu papa bun şi preţuri relativ decente pentru 2000+ m.

Iar tot la capitolul logistică, cum ajungi acolo? De oriunde ai veni, dacă vi cu masina personala, ideea e să intri pe Transfăgărăşan din partea nordică, dinspre Cârțișoara – Avrig. Transfăgărășanul este închis din toamnă până în primăvară dar se poate urca cu mașina până la 1200 m la Cascada Bâlea, iar de acolo se ia telecabina până la Bâlea Lac. Ca distanțe, între Cârțișoara și Bâlea Lac sunt cam 30 km; ultimii 15 km sunt asigurați de telecabina care urcă în aproximativ 10 minute, iar partea de serpentine pe care o abordezi până la Bâlea Cascadă se rezumă undeva în jur de 5 km.

Și acum că am dat cred că toate detaliile posibile despre cum se ajunge acolo și ce se întâmplă, pot să revin și la povestea noastră. După lungi campanii de promovare în rândul prietenilor aproape că ne-am împăcat cu ideea că oamenii vor căldură de Revelion dar, când aproape am renunțat la invitații, au semnat pentru frig încă doi prieteni, și a început AMR-ul! În fiecare zi, începând cu Decembrie am stat geană pe webcamul de la Bâlea să văd cum construiau hotelul! Ce pot să zic, am făcut o mică obsesie acolo dar eram atât de entuziasmată de tripul acesta!

În 31 Decembrie, dimineața la ora 6 și ceva am anunțat îmbarcarea și pe la 7 părăsisem deja Timișoara. Norocul nostru că era o ceață pe drum de nu vedeai la 5 m în față așa că ne-am tărăgănat așa pe aproape tot drumul. Am ajuns în final dupa vreo 4 ore jumate – 5 și la Cascadă. De la Sibiu încolo ne-am despărțit de ceață și am avut parte de soare și șosea cât de cât uscată. Pe Transfăgărășan nici urmă de zăpadă, peisaj de primăvară.

La telecabină am primit tratament VIP; de menționat, coadă era, cam preț de o oră, dar dacă ai rezervare la oricare dintre hotelurile de sus, you get to go first! Am ajuns, ne-am postat la Cabană să bem o cafea și să completăm formularele de: ești pe cont propriu. Foarte drăguță gazda, ne-a prezentat programul serii, opțiunile, ne-a făcut turul hotelului și ne-a răspuns foarte amabil la toate întrebările, și au fost câteva!

Ne-am cazat și am hotărât să ne luăm prânzul undeva mai în liniște și mai departe de ceata de turiști agitați care se bucurau de derdelușul organizat de acolo. Am urcat vre-o 200 m până pe un picior de munte de acolo de unde aveam o deschidere spre toată zona. Zăpada era mică și destul de înghețată.

Am mâncat, am dat startul și la afinată, ne-am plimbat puțin și apoi mai spre seară ne-am dus la cabană să bem ceva cald. După șase încolo spiritele s-au mai liniștit întrucât au coborât toți vizitatorii și au rămas doar cei cazați la rece si la cald.

De abia așteptam să vină seara să văd cum arată când e tot luminat și colorat. Foarte frumos mai ales că, ajungând printre primii, am avut norocul să ne alegem camerele, astfel încât am luat-o pe cea mai faina! Toate camerele erau dreptunghiulare și destul de micuțe, de regulă cu un pat, o noptieră poate și un bust sculptat in gheață. Camera noastră se numea Schonbrunn, avea formă sferică, un pat dublu, două fotolii și niște noptiere ce serveau ca rădăcini pentru cele șase ciuperci imense ce păreau să susțină tavanul. Lumina albastră a spoturilor accentua ideea de gheață, curat și translucid, mă întreb dacă la asta s-au gândit și cei ce au ales designul.

Fiecare cameră oricum, era distinctă prin design, lumini și sculpturi. Am avut camere cu bureți de pădure, busturi, statui, păsări, un living room cu două fotolii, o masă și un neașteptat șemineu de gheață iar restaurantul dădea impresia cerului înstelat prin spoturile amplasate în pereții de gheață ai acoperișului.

Ce a mai fost foarte frumos, deși nesănătos pentru vecinii noștri patrupezi din munți, a fost spectacolul de focuri de artificii organizat de cei de acolo. Cred că a ținut mai bine de zece minute și întradevăr a fost minunat.

Am încheiat seara cu un mic party și apoi am luat-o la pas un pic mai departe de luminile cabanelor și gălăgie pentru a putea admira cerul senin, plin de stele înainte de somn. Da, am prins și o stea căzătoare!

Somnul a fost apoi bun și lung, am dormit vreo opt ore, ceea ce denotă că a fost ce trebuie. Nu ne-am plâns de frig, nu am dormit cu bocancii și geci, a fost chiar plăcut. Oricum este o senzație aparte să te culci la sub zero grade și să fi înconjurat de gheață.

Cu siguranță eu aș vrea să repet experiența!

A doua zi ne-am trezit tot cu soare și am pornit spre Sibiu, unde urma să vizităm ceva prieteni și să mai stăm o noapte departe de casă. Iar apropos de asta, am rămas foarte plăcut impresionați de cum arăta centrul Sibiului împodobit. Chiar e un oraș frumos indiferent de anotimp!

Nu pot spune același lucru și despre Palatul Brukenthal din Avrig. O splendoare probabil la vremea lui, un domeniu impresionant însă lăsat total în paragină. Păcat de asta și sper ca, atâta timp cât încă se mai poate face ceva, să intre în interesul cuiva în măsură să îi schimbe tristul drum spre legea entropiei.