Prisaca Si Un Iaz Din Rai

The wonderful story of Valea Cernei continua! 

Tura asta tot pe două roți și tot cu vreme bună am pornit să facem aproape circuitul Lacului Prisaca și să căutăm minunea de cascadă cu alura paradisiacă pe care încă nu am reușit să aflu cum o cheamă! 

Spun aproape circuitul pentru că am înconjurat lacul doar pe o parte, având în vedere că pe partea cealaltă este șoseaua pe unde trecem cu mașina dinspre Herculane spre Baia de Aramă. 

Traseul pornește de la km 12 de Herculane pe podul de piatră ce deschide și traseul spre Cascada Vânturătoarea. Dar astăzi de la pod o luăm în partea stângă pe drumul ce urcă lejer pe lângă lac. Deci pe toată durata traseului ai lacul în partea stângă și fie pădure fie stâncă în partea dreaptă.  

După o încălzire de vre-o trei km ajungem la primul check point: cascada asupra căreia toată lumea a căzut de comun acord că aceasta nu are și nume... dar e imposibil să cred că așa o minunăție nu s-a pricopsit cu vre-un nume strașnic!  

Dacă vre-unul dintre voi știe cum se numește, aștept dezvăluiri! Oricum ar fi, cu sau fără nume go see it yourself!

Cascada este absolut superbă, e mică nu are ceva înălțime spectaculaosă de zeci sau sute de metri dar are un alt atu. De la drum, pare a fi o căscăduță banală cu ceva debit dar nu ceva spectaculos. Eh, dacă te apropii rămâi puțin surprins! Cascada are o cădere de vre-o cinci până în  zece metri (dacă aproximez bine) cu două trepte - spectaculosul se află însă între cele două trepte unde este un mic iaz săpat în stâncă. Apa cred este destul de adâncă în mijlc, cu siguranță bocnă și tot cu siguranță curată lacrimă! 

Eu văzusem anterior ceva poze cu cascada și părea atât de exotic locul, habar nu aveam că este ....pe Valea Cernei, lucky me, am aflat! Probabil într-o zi toridă e mană cerească pentru o scăldare departe de ochii lumii. 

Și pentru că e frumoasă și cumva mai greu accesibilă, nu ca drum ci ca „reclamă” cineva binevoitor s-a gândit că ceva lipsește grav din peisaj așa ca i-a ... pus o cruce și o maică numa bune pentru stricat poza! Și nu, nu am să irosesc spațiul de poze pentru asta. 

Revenind la traseu, de la colțul de Eden am plecat mai departe spre ... nu aveam target fix, mergeam până unde ne lua foamea și lenea de pedalat, doar era weekendul nostru de lâncezeală și excesiv de multe poze, până la un punct când mi-am dat seama că am uitat să încarc bateria. Still, am strâns de un articol. 

Am tot pedalat până am dat (nu la propriu) de un perete de stâncă tăiată drept, aș spune în favoarea drumului. Încă două trei poze și mergem mai departe. Drumul urcă destul de lin iar pe alocuri mai ai câte o pantă aproape demotivantă sau câte un urcuș mai vioi. 

Și tot pedalezi și pedalezi și te mai dai jos că ai obosit, mai ieși din când în când la un punct de belvedere spre lac și în rest ai grijă la pietrele de pe drum și la cele care pică pe drum, sunt destule! 

Tot pedalând am spotuit noi la un moment dat un urcuș pe un dâmb, deluleț  de unde puteam să veghem asupra barajului și stâncilor din jur. Am notat și am hotărât că atunci când ne întoarcem acela e locul de papa și apoi leneveală. 

Am continuat o vreme să mai pedalăm, până am ajuns la o bifurcație cu destinații dubioase (limbaj tehnic) în stânga cobori spre Platformă LOT și în dreapta urci spre Castel echilibru! Unde credeți că ne-am dus? Spre castel măria ta! 

Pe la km 10 de pedalat ne-am oprit. Ne lovise foamea și venea și o urcare în trâmbă și am dat bir cu fugiții și ne-am întors la locul de zăcut! De aici ai vedere panoramică, liniște, soare și toate condițiile să tragi un pui de somn. 

După weekendul acesta, pot să conclud că traseul în jurul lacului Prisaca mi-a plăcut mai mult decât cel spre lacul Valea lui Iovan. Poate și pentru că drumul de pământ era mai potrivit pentru biciclete, pădurea nu arăta atât de dezolant, zona este un pic mai sălbatică iar cascada nu mai spun! 

În total traseul nostru a însumat vreo 20 km cu posibilitate de extindere dar nu aș sti să spun exact cât, iar ca durată, noi am petrecut 5 ore pe traseu dar asta including poze și siesta de după masă. Circuitul este în mare măsură pe drum forestier de pământ, se poate face și cu ceva mașinuță de teren dar sunt părți mai delicate cu căderi de bolovani și dacă cineva nu îi dă la o parte, cam that is the end of the road cu mașina. 

Eu recomand traseul cu bicicleta, pe jos ar putea fi ușor monoton iar ca idee, noi avem MTB dar traseul se poate aborda  și cu ceva cross country chiar și un city bike mai îndrăzneț.