Printre Stropi In Lumea Pierduta

Cu siguranță cel puțin o dată pe zi te „întâlnești” cu ceva poză de prin vre-un colț epic de lume și te gândești cât de fain ar fi să ajungi acolo, te întrebi dacă oare chiar așa arată în realitate sau e photoshop, îți faci un plan de aventură, poate dai un share și apoi îl pui bine de tot în suflet, la locuri pe care vrei să le vezi în viață. Eu fac asta des, și sunt convinsă că nu este nimic original în asta, probabil orice om normal din lumea asta face la fel!

De ce am început cu această mică descriere, pentru a pregăti terenul pentru ceea ce urmează să vă îndemn să faceți! Cum am mai spus, Apusenii au parcă ceva rupt dintr-un tărâm feeric, bogățiile aurului sunt nimic față de ce ne-a lăsat natura ca peisaj.

Prima dată când am auzit de Lumea Pierdută am avut o mică licărire căci numele în sine te invită la aventură, îți deschide supapele imaginației și îți ațâță curiozitatea. Dar partea interesantă, numele nu este un mesaj metaforic atent gândit de oameni de marketing, ci dimpotrivă o descriere, am putea spune realistă.

Lumea Pierdută este un platou carstic situat în Parcul Național Apuseni ce adăpostește o imensă rețea de galerii subterane încă active ce drenează apa de la suprafață. Nu se pot vizita aceste galerii, însă ce se pot vedea și sunt cel puțin impresionante sunt cele patru avene despre care am să vă povestesc în cele ce urmează.

Traseul este unul destul de lejer, începe de la Punctul de Salvamont din Padiș - Glăvoi pe drumul forestier ce duce spre Poiana Ponorului. Marcajul Cruce Galbenă apare în pădure, de abia după Poiana Ponor, unde sunt și indicatoare.

Câteva cuvinte despre schimbătoarea Poiană Ponor.

Poiana este situată într-o zonă depresionară închisă de o pădure deasă de conifere și pe alocuri de colți stâncoși ce se înalță brusc din pământ. Ce este cu totul remarcabil la poiană pe lângă măreția peisajului, iarba aproape ca un gazon și sentimentul de calm al oițelor ce pun stăpânire pe ea, este faptul că are la bază… apa!

Poiana, are un sistem natural de pierdere a apei prin două sorburi, orificii strâmte acoperite cu pietriș ce drenează apa din râul Ponor. În perioadele de ploi abundente și topire a zăpezii cele două sorburi nefăcând față inundă poiana iar aceasta capătă aspectul unui lac întins, parcă acolo de când lumea. Eu nu am prins niciodată poiana inundată, noroc cu Mighty Google.

Avenul Gemănata

Din poiană am pornit pe potecă, prin pădure spre cele patru avene despre care nu chiar aveam mult habar. Practic auzisem despre existența lor dar nu am ajuns și la poze. După cam jumate de oră de bălăurit prin pădure am ajuns la indicatorul cu avenele. Pentru că este circuit, traseul se poate străbate fie spre dreapta mergând în ordine descrescătoare a spectaculosului începând cu Avenul Gemănata fie spre stânga începând cu Avenul Pionierilor. Noi am pornit nerăbdători spre dreapta!

Avenul Gemănata.

Primul pe lista noastră și probabil primul și în clasamentul uimirii, avenul apare brusc din pădure, are o adâncime de 100 de metri și este format practic din două cavități unite ce sunt străbătute de o punte calcaroasă ca o arcadă.

Râul subteran ce trece prin Gemănata comunică din câte am înțeles cu Avenul Negru. Este unul dintre cele mai mari avene din România, are un diametru impresionant de 20 de metri.

Avenul Negru

Măsurând o lățime de 50 de metri și o adâncime de 108, puțul poate fi observat cu atenție de pe margine, nu vă aventurați prea aproape întrucât este alunecos și cât se poate de abrupt. Botezul, ușor de ghicit, probabil se datorează adâncimilor impunătoare ce au reușit să îl aducă în rândul celor mai râvnite arii speologice de pe teritoriul țării.

Întâlnirea cu avenul Negru a fost cu atât mai minunată cu cât ploaia proaspăt așternută a speriat probabil majoritatea turiștilor și am avut privilegiul de a-l admira printre notele suave ale picăturilor de ploaie. Deși paradoxal, uneori o ploaie într-un astfel de loc este mai binevenită decât o clasică zi însorită, numai bună pentru plimbat.

Avenul Pionierilor

În continuare, printre stropi tot mai hotărâți am ajuns și la ultimele două avene ale circuitului, surorile mai mici ale primelor două. Nu la fel de spectaculos după experiența anterioară, Avenul Pionierilor are atât o adâncime cât și o lățime de 9 m.

Avenul Acoperit

Deși parcă total neînsemnat, ce nu arată în exterior, ascunde în interior. Aparent, arată ca un mic intrând de grotă, însă după o intrare foarte strâmtă, triunghiulară, te scoate într-un puț vertical de 4 m adâncime, apoi se continuă cu o galerie lungă de 20 de metri care se încheie într-un puț adânc de 29 m. Și ca să continuăm în aceeași notă, o a doua intrare în aven se poate realiza pe deasupra puțului printr-un horn cu o înălțime de 35 m. Desigur, nici nu cred că este nevoie să menționez, tot acest itinerariu subteran nu este vizitabil decât pentru speologi.

Una peste alta, ca recomandare, circuitul este un must see al României, este foarte ușor, poate fi parcurs de oricine și satisfacția unui traseu minunat este garantată. Personal, spun că este unul dintre cele mai frumoase locuri din România. Cu sau fără ploaie, mergeți să îl descoperiți pe viu - pozele or fi frumoase dar nu reprezintă nici pe jumătate mirajul de acolo.