Varful Papusa Custurii din Parcul National Retezat

Vara asta nu prea a fost vară așa că am sperat ca măcar toamna să fie mai blândă. Au fost destule weekenduri în care am rămas prizonierii vremii în Timișoara și cum deja ne ardeau rău tălpile am forțat un pic ușa cu o ieșire în Retezat în ciuda condițiilor meteorologice nu prea îmbucurătoare.

Am plecat după bunul obicei vineri după-amiaza din Timișoara și pe măsură ce ne apropiam de Retezat cerul căpăta culori tot mai … dubioase.

Până am ajuns noi la baraj la Gura Apelor ne-a plouat de câteva ori dar aici s-a oprit ploaia. Fiiiuh! Am zis, de aici încolo sigur vremea se îndreaptă. Am urcat cu greu căci drumul e destul de prost, iar pe noapte vă imaginați că lucrurile nu merg spre bine; noroc totuși cu Loganul de împrumut al lui Iulă care ni s-a alăturat tura asta. Mai o groapă, hop și-o vulpe și am ajuns în Poiana Pelegii. Am pus cortul un pic la vale sub niște brazi căci am zis că dacă se așterne cumva de ploaie să fim aproape de mașină. Am stat scurt la o poveste și ne-am pus la somn căci tura de mâine era planificată să fie una mai lungă (12 ore).

Pe la 4 dimineața m-am trezit … afară turna. No nu-i bai mi-am zis, mai e până plecăm noi și are timp să se oprească, dar la 6 turna, la 7 turna, la 8 ploua și pe la 11 s-a oprit dar cerul tot era negru și ploaia parcă stătea în bloc start.

Așa că am ieșit timizi din corturi să întâmpinăm turma de oi ce tocmai își croia drumul pe acolo. Clar eu cu Iulă am executat un scurt fotoshooting de mioare căci era highlight-ul zilei.

Bună treabă, tura clar era compromisă, sau cel puțin tura planificată căci după o scurtă clacă de 5 minute am hotărât că nu e treabă să venim acasă chiar cu coada între picioare să ne spună restul prietenilor vedeți, v-am spus noi că era mai bine la o bere în oraș?

Decizia, pornim în traseu și mergem până spre Vârful Custura apoi ne întoarcem la orașul mamă. Am luat-o agale la pas prin pădurea îmbibată cu apă și am dat startul la pozat ciuperci că deh, după atâta ploaie clar că aveam material!

Urmează o sesiune de pasul, ciuperca și poza - macro day!

Încetuț ajungem și în Șaua Plaiu Mic - se pornește pe marcaj Cruce Roșie din parcarea mare de la Poiana Pelegii, traseul fiind lejer cam de o oră.

Aici întâlnim și Tăurile Păpușii unde vine o altă sesiune de poze, battle în aparate (vorba vine căci clar Iulă are medalia).

Norii s-au mai ridicat puțin parcă dar fără a ne da speranțe prea mari. Am continuat de aici pe lângă primul tău, apoi am luat-o ușor în stânga pe poteca din jnepeniș din dreptul îndicatorului de mai jos.

Am ținut poteca ce duce spre Vârful Custura și trece mai întâi pe la Vârful Păpușa Custurii ce are o altitudine de 2209 m.

Imediat ce ieșim din jnepeniș începe să se arate și inima Retezatului cu ale sale creste și crestuțe pe partea stângă iar în dreapta văi mai line acoperite de pășune.

Norii s-au strâns și se țin bine de mai toate vârfurile iar vârful Custura se pare că se ascunde timid în spatele unui văl gri.

Urcând pe Păpușa Custurii am rămas acolo și am luat un soi de prânz resemnați căci știam că nici nu are rost să mai urcăm pe Custura din moment ce era în nor. Am spus că preferăm să-l lăsăm să ne surprindă într-o tură viitoare pe vreme mai bună.

Mai câteva poze și coborâm totuși bucuroși că am bifat măcar un vârf și un strop de ieșire. Bună și asta să nu ne plângem!

Și cum coboram, mai jos, undeva în mijlocul jnepenișului, chiar în Șaua Plaiului Mic ce vedem noi? Un cort! Păi cum s-or fi gândit oamenii ăștia să se pună tocmai aici când mai au jumătate de oră, o oră până în Poiana Pelegii.

Curioși ne ducem spre ei să îi întrebăm de sănătate (mentală căci de cealaltă nu aveam dubii). Aflăm că tinereii de vreo 20 de anișori erau cehi și în căutare de aventură și brânză pe plaiurile mioritice.

Treaba face că tocmai au apărut și ciobanii cu oile, în aceeași formație de dimineață, și ne-am oprit la o poveste cu ei vis a vis de cele întâmplate în vara asta cu urșii. Pentru cei ce nu știu, momentan în Retezat este o mică mare problemă cu urșii, mai exact s-a supra populat zona și au cam început să atace. Ne povestea ciobanul că ursul îi vizitează cam în fiecare noapte iar chiar cu două zile înainte s-a băgat între oi și nu au reușit să îl scoată până nu și-a făcut treaba cu tot cu câini.

Le-am explicat cehilor că treaba cu statul în jnepeniș e cam similară cu o plimbare în bikini într-o moschee și că ar face bine să pună mâna rapid să strângă și să coboare spre poiană. Băiatul în schimb ne-a spus: no problem I have an ax, I am not afraid! Am mai insistat să îi explicăm că in ză Rumeinia urșii sunt for real și este bine să trateze situația ca atare. Că au înțeles au ba, noi am coborât până la urmă. Vorba aceea mare e grădina domnului și multe animale are în ea!