Vederi din Tarcu - Marea Alpina: cea mai frumoasa tura de toamna pe Varful Tarcu

Acesta este al treilea an la rând şi a patra întâlnire cu vârful Ţarcu iar pot spune cu toată sinceritatea că şi cea mai bună. Am avut parte de o vreme excelentă, cum nu se putea mai bine.

Tot ce am văzut în traseu se poate caracteriza uşor ca un vis al fotografului, fie el şi amator, un deliciu al iubitorilor de munte şi un spectacol desăvârşit pentru proaspeţii noştri invitaţi.

Dacă de obicei mergem în doi sau grup mic, tura aceasta am fost 13 oameni probabil şi de asta a fost o continuă veselie, am reîntâlnit prieteni, am cunoscut oameni fumoşi şi am fost o echipă pestriţă sub aspect al locului de baştină.

Traseul pe care l-am abordat a fost cel clasic, dinspre Caransebeş am urcat pe drumul ce duce spre Muntele Mic, am lăsat maşinile în Şaua Jigoria de unde am pornit pe Bandă Roşie pe drumul forestier spre Poiana Şeroni.

Am studiat prognoza meteo toată săptămâna şi peste tot părea să spună că avem parte de vreme frumoasă numai că noi am aterizat în mijlocul unei cețe dense ce părea să ne cam ridice semne de îndoială. Dar pe măsură ce am început să urcăm ne-am dat seama că ceaţa aceea era defapt nor iar cu siguranţă dacă mai urcam un pic avea să ne surprindă soarele.

Dar pe ceața asta pădurea arăta minunat iar pozele curgeau strună!

Când am ajuns în Poiana Şeroni treaba era evidentă, norul rămâne jos iar noi urmează la un moment dat să ajungem deasupra lui şi să avem un cer perfect senin!

Am făcut un mic popas şi am pornit mai departe. Mai avem o porţiune de pădure până să ajungem la prima staţie meteo, de la Cuntu.

Încă o serie de poze căci este absolut superb! Mulţumesc evoluţiei tehnologice pentru poze digitale şi carduri de memorie sănătoase! :)

Ajungem şi la Cuntu!

Cât ne învârteam buimaci pe acolo ne-am dat seama când s-a ridicat un pic norul că mai aveam un pic şi ajungeam în lacul care deşi era la doi paşi de noi trebuia să fi atent să îl vezi.

Cam până aici ne-a condus norul, de aici încolo suntem doar noi sub soare…. şi ce zi minunată!

Mai o pauză, mai o poză, mai o vorbă mai un pas am început încetuţ să urcăm spre Ţarcu. Deja apar şi primele semne de oboseală la novici dar toată lumea e cu ambiţie şi nu avem dezertori.

În spatele nostru se vede minunat valea albă şi de abia aşteptăm să ajungem pe vârf să vedem toată zona îmbrăcată în nori.

Când deja am ajuns pe Vârful Sadovanu am rămas fără cuvinte la prima mare alpină de excepţie pentru toţi dintre noi! Este absolut incredibil cât de frumos poate să fie.

Efectiv respiram entuziasm și sorbeam cu nesaţ tot orizontul!

Și așa arătăm noi prin lentila lui Dan :)

Suntem deja aproape de vârf, mai un pic şi ajungem. Ce este curios este faptul că deşi este a patra oară când ajung pe Ţarcu, până acum de fiecare dată am avut ghinionul de a prinde vârful în nori, deci practic nu am văzut niciodată panorama ci doar frânturi sau am bâjbâit într-o ceaţă de nu vedeam la 5 m. Acum, în sfârşit am ajuns să văd hăăăăt departe în toate direcţiile.

În zare de la Nord la Sud Est vedem Munţii Retezat, Godeanu şi undeva mai în nori, Munţii Cernei. Vârfurile Retezat, Peleaga un pic atinse de zăpadă, la fel ca şi Godeanu.

Oricum, peisajul e superb, noi lenevim în voie şi parcă parcă nu am pleca… dar trebuie să ne mobilizăm aşa că poză de grup, poze individuale, poză cu pretenul, poză cu pretena, poză cu noi trei poză cu ei şi hai la vale!

De pe Ţarcu, o parte din grup s-a întors pe acelaşi traseu iar ceilalţi am continuat tura spre Şaua Plaiului de unde se coboară spre căldările Ţarcului şi Tăul Ţarcu; un mic ocol de aproape 2 km dar care merită făcut.

Traseul de creastă este blând şi coborârea domoală. Căldarea Ţarcului întotdeauna mi-a părut adorabilă, atât de liniştită, cu izvoarele ce o brăzdează, cu apa rece, cu ţurţuri mari şi flori de gheaţă.

Dar adevărata surpriză ne-a aşteptat după ultima urcare care încheie bucla şi ne readuce pe traseul comun spre Cuntu. Un apus cu Mare Alpină şi noi rămaşi fără glas în faţa naturii.

Nu pot să îmi imaginez ceva mai frumos în toată lumea aceasta decât lucrarea naturii şi sentimentul lucid de perfecţiune pe care îl trăieşte spectatorul la vederea ei.

Am stat minute în şir şi ne-am bucurat de ultimele raze de soare de dinainte de apus,  ne-am încărcat pozitiv şi am fost de acord cu toţii că această zi a fost pur şi simplu de poveste.

... și din zece minute de apus am făcut acest video scurt de două minute ... încerc să vă redau un strop din bucuria pe care am trăit-o noi în acestă zi de excepție.

Ultima parte a traseului am încheiat-o prin acelaşi nor pe care l-am lăsat aici de dimineaţă şi la lumina difuză a frontalelor!

Nu am să insist foarte mult pe traseu căci am mai descris asta în articolele anterioare ce am să adaug este harta şi linkul către workout-ul de pe MapMyHike.

Am să vă rog pentru cei interesaţi să aveţi în considerare că traseul de pe aplicaţie a avut o durată de 9 ore jumătate însă în realitate este un traseu de 8 ore. Noi am petrecut mai mult timp pe el din mai multe motive: l-am savurat, am făcut multe poze, am fost grup mai mare şi am avut cu noi proaspeţi montaniarzi care merită toată aprecierea. Pentru unii dintre ei, a fost primul traseu pe munte! Bravo!

Got to say: Iulă. you got the skill! 

Dragă Țarcu, rămâi cu bine, ne vedem probabil la anu’! :)

Și acum ultimele poze, pentru că s-au făcut multe ... foarte multe!