Kopaonik: intre ani pe partie!

Cum vă povesteam şi anul trecut, am şi eu o superstiţie şi ţin la ea! Conform ei, aşa cum îmi e trecerea dintre ani îmi e tot anul care urmează iar de aceea întotdeauna prefer să mă prindă, departe de casă, la munte (pe cât se poate) şi cu oameni dragi! Toată treaba are dublu impact pentru că este şi ziua mea de naştere aşa că lucrurile trebuie să meargă aţă!

Anul trecut totul a fost stas aşa că anul acesta nu am vrut să ies din tipar şi am luat cu noi doi oameni dragi şi faini şi ne-am cărat la snowboard la Kopaonik în acelaşi format ca de fiecare dată, cazare în Brzece la Vila Vedrana şi masă la Koliba. 

Am plecat la drum cu uşoare emoţii pe cod portocaliu de ninsoare şi vânt înarmaţi cu lopată, lanţuri, ustensile de dezăpezit şi haine groase. În Timişoara un răsărit liniştit cu peisaje domoale, drum curăţat prin afară şi good vibe. Peisajul s-a schimbat de-o dată după ce am trecut graniţa. Ne gândeam că ne aşteaptă aceeaşi surpriză ca data trecută dar (şoc!) drumul era destul de ok (bine pe alocuri nu prea era curăţat şi cam cu gheaţă dar trecem peste, suntem în Balcani) şi nici urmă de viscol sau alte ninsori abundente. Am anulat panica de cod roşu - portocaliu şi ne-am văzut de drum!

Undeva după ce coborâţi de pe autostradă, între Krusevac şi Brus drumul este spectaculos pentru că vă plimbă şerpuit când pe o parte când pe altă parte a  Lacului Celije - de luat aminte: un traseu fain de pedalat vara!  Am ajuns la Brzece după aprox 7 ore de condus căci am mers bucăţi bune de drum cu 60 km / h.

Am dat iama la cazare să rezolvăm repede repede şi apoi să ne potolim foamea cu real serbian food! Orice dietă, ideal culinar sau regim alimentar îşi găseşte sfârşitul la sârbi! Aici se mâncă nu glumă şi meniul preferat e carne cu carne! Clar după câteva zile aici simţi nevoia să treci pe mâncare light, începi să apreciezi salatele, redescoperi legumele şi cochetezi cu ideea de a deveni vegetarian … totuşi perfect conştient că mâncarea la sârbi e savuroasă!

A doua zi am pornit victorioşi spre pârtie! Evident am urcat cu maşina căci telescaunul de jos nu era pus în funcţiune. Vremea era pe cât se poate de promiţătoare la - 16 grade cu cer senin iar drumul minunat!

Când am hotărât să facem Revelionul la Kopaonik am avut uşoare emoţii, ne gândeam să nu fie extrem de aglomerat având în vedere evenimentul dar partea funny e că sârbii, cum sunt după ritul vechi, nu au sărbătorile în aceeaşi perioadă deci no extra traffic from them!

Practic, staţiunea întreagă era acaparată de români, zici că eram la noi acasă but we had fun in the freezing sun! Noroc cu soarele, ceaiurile fierbinţi şi efortul căci cele multe grade cu minus s-au simţit aspru.

La căbănuţa din vârful muntelui de la pârtia 7, preferata noastră, am dat de un altfel de fulg de nea! Cuteness level over 1000!

Dacă tot eram dotaţi cu GoPro, de cu seară am pus o montură pe casca lui Alex şi una pe placa mea (nu de alta dar la cât de încet merg pot să filmez particulele de zăpadă).

În filmuleţul de mai jos, veţi înţelege mai exact cât de utilă este montura de pe snowboard şi unde nu trebuie montată. Salvarea a venit de la montura de pe cască, ea ne-a dat majoritatea materialelor din filmuleţ. Dar să revin la failul cu placa: am pus prost montura, mult prea în exteriorul plăcii, pe partea uşor curbată de unde oricum ai pune GoPro-ul filmezi excelent 90% din cer! Deci…. do not do that! 

Second, am pus camera, am pornit iar după un minut de dat la vale drumurile noastre s-au despărţit. Eu cu placa într-o parte, Go-Pro-ul în altă parte. Norocul a fost că am constatat repede asta, m-am dus să îl recuperez şi am reuşit să redau încheierea artistică din video!

Watch HD for better experience!

Anul acesta pe lângă frig am prins şi zăpadă nu chiar abundentă dar ok pentru schiat, nu avem de ce să ne plângem. Ce e drept au fost deschise puţine pârtii, undeva în jur de şapte dar nu ne-am plictisit în cele două zile în care ne-am dat.

Pentru că e destul de riscant să mergi la snowboard cu un DSLR după tine am preferat să facem poze doar cu Go Pro-ul dar în ultima zi, când am văzut ce apus ne aşteaptă am fugit repede (şi când zic am, toate creditele merg spre Alex) până la maşină să luăm aparatul şi să încheiem sejurul cu nişte cadre spectaculoase. În toată nebunia, am prins exact ultimul telescaun care mai urca aşa că am avut mare noroc iar rezultatul a fost pe măsură.

Aş fi vrut să fac mai multe poze însă frigul şi timpul scurt nu mi-au chiar permis acest răsfăţ! Totuşi sentimentul de bucurie a fost cât se poate de invaziv şi am coborât obosiţi, înfriguraţi dar atât de încărcaţi de frumuseţea primei zile din an!

Ne revedem la tura din Februarie!