Redefinim Frumosul pe Traseul din Fundatura Ponorului

Noroc cu căpița că altfel imaginam vreo Norvegie, vreo pășune elvețiană sau mai știu eu ce altă minunăție de pe hartă ... strașnic loc Fundătura Ponorului! Treaba e clară, ai văzut poza pe net păi normal că în secunda doi ești deja pe Google: 'traseu Funsătura Ponorului'. Cam asta am făcut și eu acum ceva vreme când am dat prima dată de poze dar de abia acum am și ajuns acolo.

E minunat locul, te încarcă, te invită la contemplare, gânduri bune, dragoste de plai .... mmm câte și mai câte. Este unul dintre locurile pe care îți dorești să le revezi, să le cunoști în fiecare anotimp și să redescoperi mereu ceva din frumusețea lor. Chiar e frumoasă tare țărișoara noastră!

Cu traseul, cum să vă explic eu vouă, marcaj...nu e; poteci ...sunt multe, indicatoare încă nu se preconizează; deci cel mai inspirat puneți mâna pe un traseu de GPS (mai jos) și urmariți-l îndeaproape.

Cum ajungem acolo?

Despre Traseu

Bottom line: cam până pe aici poți urca cu mașina. De aici lași mașina și pornești la pas pe drumul forestier care șerpuiește mai întâi pe lângă gospodăriile din Federi (grijă la câini) și apoi continuă să urce agale.

Te trece mai spre final prin pădure și-apoi hop surpriza te trezești cu Fundătura Ponorului în față.

De aici, firescul îți spune să faci ușor stânga pentru a coborî și a gusta mai îndeaproape frumusețea locului. Acuma, treaba stă așa: aici e bine să ajungi pe lumina de apus sau pe cea de răsărit dacă vrei să pui și de-o poză pe cinste. Sigur, e de văzut oricând însă dacă poți alege, alege ce e mai bun.

Dacă tot am coborât, după ce am epuizat pozele din toate unghiurile, mâncat, stat, relaxat, discutat despre viața de aici și așa mai departe poți urca de curiozitate și pe ciotul acela de stâncă din fundătură denumit Piatra Lupului - cadru bun.

Pe Piatra Lupului

Apoi, plimbarea ne duce pe lângă firicelul de apă (la stânga de el) spre locul unde practic avem de a face cu ponorul propriu-zis căci la capătul zonei depresionare micul râu dispare brusc în adâncuri. Unde-i apa, nu e apa! Tot aici, în capăt este și un mic pod improvizat peste care poți trece pentru a urca înapoi, deasupra, la drum.

Noi aici am prins o zonă plină plină de brândușe: primele pe anul asta. Cu așa o zi călduroasă și flori pretutindeni ne lăsăm învăluiți de primăvară cu drag.

Ultimele cadre și off we go! Că tot discutam adineaori despre viața de aici și cât de greu trebuie să fie am și dat de un exemplu concludent. Un nene cu doi cai și o căruță cu câteva lemne coborau pe drumul forestier cât se poate de accidentat. Căruța avea roțile din spate legate cu lanțuri pentru a frâna pe coborâre iar experimentul în sine mi se părea mai mult decât riscant filtrat prin ochii noștri de, vorba aia, orășeni ce au ascultat povestea cu normele de protecția muncii.

Mai în glumă, mai în serios chiar mi-a rămas în gând nenea acela cu căluții lui. E grea viața aici, prețul pe care îl plătești pentru liniște și peisaje rupte din rai.

Traseul per total este destul de ușurel și evident lipsit total de orice tresărire de tehnic așa că timp să ai și restul vine de la sine. Tot stau și mă gândesc oare cum e mai fain: primăvara târzie cu totul verde fraged și vibrant sau toamna în pârg cu tabloul ei de culori arămii? We shall see!