Muntii Retezat: Emotii Mari in Traseul de la Gura Zlata la Zanoaga

Am tot fost în Retezat dar asta nu înseamnă că am văzut tot ce era de văzut...he-heei până acolo mai e cale lungă. Ş-apoi dacă omul e curios din fire, eu sunt şi mai curioasă şi când vine vorba de trasee noi iar entuziasmul, normal, creşte. Weekendul se anunţa bunicel din punct de vedere meteo aşa că hai la mişcare - şi aşa anul acesta nu prea am făcut multe urcări la munte, deci avem de recuperat.

Nu fusesem niciodată la lacul Zănoaga şi ne gândeam că ar fi momentul să lucrăm în direcţia asta. Pentru a ajunge la Zănoaga se poate merge din mai multe direcţii. Majoritatea oamenilor vin dinspre Bucura că deh, acolo e mother of all Retezat basecamps. Apoi se mai poate pleca de dupa baraj de la Gura Apelor, de după Cabana Rotunda - aproape de refugiul Stănuleţi sau de la Gura Zlata.

Noi am ales ultima variantă din mai multe motive: plecaserăm vineri seara din Timişoara or, să faci drumul acela de la Gura Apelor până în Poiana Pelegii pe noapte nu e cea mai faina experienţă căci se ştie că nu e baş în tip top shape. Să dormim undeva jos şi să plecăm dimineaţa tot nu era deal că pierzi multă vreme pe drum aşa că după tot felul de calcule şi pronosticuri am zis că şi aşa nu fusesem niciodată prin partea aceea a Retezatului deci merita să încercăm.

Cum Ajungem şi Unde Dormim

Planul de hike era de o zi - fără campat la lac şi alte minuni. Aşa că după o noapte petrecută elegant în maşină în ceva poieniţă de pe marginea drumului am fost gata de plecat de dimineaţă. Cabana Gura Zlata e uşor de găsit iar pentru a pleca în traseu se poate lăsa maşina (vezi mai jos pe hartă) în ceva parcare micuţă de 3-4 maşini chiar de pe drumul spre Cabana Academiei Gura Zlata.

De dormit nu sunt extrem de multe variante - fie la pensiunile din zonă (Pensiunea Iris este destul de aproape) fie pe marginea drumului în cort sau maşină. Noi am avut noroc să nu prindem cocalari pe lângă deci am dormit liniştiţi.

Traseul şi Povestea

Am pornit la răcoarea pădurii şi a fost bine. Traseul trece prin faţa Cabanei Academiei, mă rog, căbănuţelor, şi o ia prin dreapta peste râu. Marcajul de pe copaci este vizibil chiar dacă pe alocuri vegeraţia face poteca aproape să dispară.

Începem să băgăm de seamă că traseul nu o fi foarte tranzitat de turişti... Să fie bine? Să fie rău? Până una alta ne bucurăm de linişte. răcoare şi pădure.

Tare nehotărât traseul ăsta: ba pe o parte ba pe alta a râului - Radeşul Mare, that is. Ba chiar fain căci la un moment dat trecem peste un pod natural. Minunat!

Afară avem noroc de răcoare, nu e zăbuşeală, aerul e fresh şi asta ne antrenează cu spor!

La un moment dat foamea loveşte şi zic, hai să facem o scurtă pauză cât este pădure încă şi să mâncăm rapid ceva cu calorii. Şi cum stăteam acolo liniştiţi auzim un sunet foarte puternic ca de avion. Hmmm, trebe să fie foarte jos deşi nu suna a elicopter... Am dat din umeri şi am continuat să înfulecăm.

Nu la mult timp după ce ne-am pus în funcţiune din nou şi am ieşit în jnepeniş am dat de primii oameni! Wow! We are not alone! Oamenii pe cai şi cu ceva toporişti în mână - well just a regular walk in the woods. Şi ce să şi faci când vezi oameni, te opreşti la o vorbă. Oamenii erau de la Academie, unul dintre ei proprietar de turme de oi în zonă, un om dealtfel foarte de treabă - veniseră de urgenţă să constate şi ei nenorocirea. Ciobani plus oi plus urs egal cioban ranit luat cu SMURD-ul. Deci zgomotul era de la elicopterul care tocmai venise să îl ducă pe un baietandru, ajutor de cioban care a fost un pic sfâşâiat de urs în dimineaţa aceea. Trist.

Vă daţi seama cum suna asta în capetele noastre. Am plecat mai departe cu urechile ciulite şi pulsul crescut. Până nu am ieşit din jnepeniş panica a fost la cote semnificative apoi am dat de câini. Dar am fost instruiţi de om să băgăm parola Du-te la oi and what do you know, a mers!

Am continuat dară spre lac. Cu priveliştea din jur am mai uitat parcă de povestea cu ursul şi toate cele.

Încet, încet am ajuns la lac. Ia te uită, o căbănuţă ... şi doi salvamonţi!

Habar nu aveam că aici este punct de salvamont. Mă gândeam că e lacul, ursul şi atât.

Nah, numa bine. I-am invadat pe oameni şi ne-am pus pe împărţit poveşti... afară se punea ba de ploaie ba de soare. Şi-apoi ne-au povestit oamenii că treaba cu urşii în Retezat - mai ales în zona aceea - este destul de înfiorătoare. Momentan nu s-au raportat cazuri de turişti atacaţi de urs însă ne spuneau că cel puţin la Zănoaga în zonă nu este noapte să nu treacă pe acolo.

Apăi acolo clar nu dromim cu cortul. Plus că de când cu incidentele cu oile trăznite şi leşurile lăsate acolo s-au adunat foarte mulţi urşi şi s-au şi înmulţit mai mult decât în trecut. Problema este că nimeni nu îi relochează pe blănoşi în zone mai puţin frecventate turistic, pădurile se taie de zor şi treaba cu transhumanţa atrage în continuare. Este un cerc vicios cu care este greu să biruieşti întro ţară ca România.

Desigur, acuma nu e cazul să nu mai megem la munte că ne vânează urşii dar totuşi este bine de ştiut şi de luat măsuri când mergeţi în traseu şi mai cu seamă când alegeţi să campaţi undeva.

Bun astea fiind spuse, aşa mai cu coada între picioare am pornit înapoi în traseu şi de frică am tot povestit tot drumul.

Şi-acum în ceea ce priveşte traseul propriu-zis, se urmăreşte de la Gura Zlata marcajul Triunghi Roşu. Marcajul este foarte bine realizat. Per ansamblu traseul este ușor din punct de vedere tehnic dar este destul de lung și asta mă face să spun că ai nevoie de un strop de condiție fizică pentru asta. În rest, cam atât - drum bun departe de urși vă doresc!