Varful Tarcu – Prima Mea Tura de Iarna!

Dacă am început anul cu muntele, în mod sigur nu am decis asta aleatoriu. În general nu prea sunt o persoană a superstițiilor, însă una știu sigur că mă urmărește, și nu într-un sens negativ. De regulă se spune că așa cum esti de Anul Nou va fi tot anul iar norocul meu și inspiratia a fost să fiu la munte! Deci, pe lângă faptul că Hotelul de Gheață era un must do pentru mine, mai era și presiunea de a fi la munte pentru a atrage sorții de partea mea tot anul!

Cine zice că iarna nu-i ca vara are dreptate, dar anul asta iarna e ca primăvara așa că dacă tot avem parte de vreme mult prea caldă pentru mijlocul iernii am zis ca ar fi un prilej bun să facem o ieșire chiar și de o zi la munte.

De menționat: nici eu nici Alex nu am mai experimentat muntele iarna, în afară de snowboarding. Dar iarna asta am primit amândoi cadou de zilele noastre de naștere (printre altele) parazăpezi! Și clar că trebuiau inaugurate!

Pe joi, după multe insistențe din partea mea, lingușeli și puppy eyes am reușit să îmi conving și camaradul de suflet ca acum e momentul să mergem. Zic asta pentru că luna asta ne pregătim și de ski și am avut tot felul de alte cheltuieli iar Alex e mai chibzuit un pic când vine vorba de extra cost. Dar am reușit un compromis: mergem și ne întoarcem în aceeași zi.

Și pentru că Oana ”m-a stresat” toata săptămâna că ea vrea zăpadă și vrea și vrea iar Iulă aka Iulian nu a mai semnat condica la munte de ceva vreme, am purces!

Cum ne-am învârtit cum nu, nu am plecat suficient de devreme ca să și apucăm să coborâm pe lumină dar am fost foarte aproape. La 10 jumătate, 11 fără ceva ne-am echipat și am pornit.

Tura am început-o ca data trecută, de pe drumul spre Muntele Mic unde se intersectează cu drumul forestier ce duce spre Șaua Jigoria. Nu vreau să mă repet așa că nu am să intru în foarte multe detalii despre traseu, puteti citi detalii în articolul mai vechi Sweet November starts on Țarcu dacă nu ați făcut-o deja.

Ce a fost diferit ca traseu, la tura asta: păi în primul rând zăpada. Asta a cam schimbat puțin traseul și viteza de deplasare. Dacă tura trecuta am urcat prin dreapta vârfului și am coborât prin stânga, tura asta nu prea ai de ales decât să urci prin dreapta și să cobori ... tot prin dreapta mizând ca orientare pe momâi și nu pe drumul forestier, evident, acoperit de zăpadă.

Ah! Și uitasem să spun, dar cred că deja v-ati dat seama din poze, soarele nu a avut audiente astăzi așa că am urcat în compania norilor iar vârful nu l-am văzut decât atunci când am ajuns la 10 m de el – o ceață lăptoasă ce a reușit să reducă la zero orice view panoramic. A trebuit să ne mulțumim cu: poză cu plăcuța!

Apropos de plăcuță, pentru că era evident că nu o să fie prea interesant sus acolo datorită ceții dense, doi dintre noi au hotărât să dezerteze la jumătate de oră de vârf așa că am continuat doar cu Alex. Pentru noi era un fel de target personal nu să ne plimbăm doar pe la munte iarna, ci să atingem primul nostru vârf iarna. We did it!

Despre câtă zăpadă am avut parte, urcarea a început cu noroi și gheată pe alocuri, pentru că jos totuși era călduț iar mai apoi pe tot restul drumului am avut zăpadă de 10 – 15 cm în mare parte și porțiuni cu 25 – 30 cm. Suficient cât să facem cunoștință cu mersul prin zăpadă.

Pot spune că pentru mine personal a fost foarte distractiv, eu de regulă sunt mai fricoasă la coborâre, reușesc să îmi sucesc picioarele sau să alunec mai tot timpul iar zăpada este așa un teritoriu sigur. Tot ce poti sa faci e să te împlânți în ea și cam atât! Concluzia mea: cobori mai repede pe zăpadă decât pe uscat dar teoria probabil nu se aplică și în cazurile cu multă multă zăpadă.

Și cum trebuia să ne bucurăm un pic și de iarnă, ne-am și dat la vale pe ....fund, am făcut îngerași și ne-am bulgărit un pic, am vorbit la ”Snow-Mobil” și am avut niște încercări de diminuare a IQ-ului, pot zice că reușite!