Clisura Dunarii si Fortaretele de la Sarbi

Ştiţi expresia că întotdeauna capra vecinului e mai frumoasă, să spunem că în cazul Clisurii Dunării e mult mai bine pe la sârbi. Cum am descris în articolul Clisura Dunării pe Ţărm Românesc, Dunărea e  frumoasă indiferent de unde o vezi dar e mai sănătos şi mai înţelept să o vezi de la sârbi. Măcar până se deşteaptă şi românu ca trebe asfalt calumea!

Povestea aceasta este un pic mai vechiuţă scoasă din „arhivele” anului 2013 luna mai, deci before blog birth. Cum de povestesc de abia acum? Păi pentru că vreau să aveţi un termen de comparaţie atunci când vă hotărâţi pe trip de clisură.

Pentru excursia asta, din Timişoara am luat-o spre Banatska Palanka şi Stara Palanka via Vrsac. Stara Palanka, ceea ce am înţeles că înseamnă Palanka Bătrână, este la vreo 2 km după Banatska Palanka şi de aici se ia bacul cu care se trece Dunărea spre orăşelul Ram. Ca orientare e simplu, odată ce intri în Stara Palanka ţii drumul principal care duce exact la locul de îmbarcare.

Pentru programul bacului e bine de stiut că are ore aproape fixe la care pleacă iar pe timpul sezonului cald sunt cam cinci plecări pe zi. Dinspre Stara Palanka – 07:00, 10:00, 13:00, 16:00 şi 18:00 iar dinspre Ram minus o oră pentru fiecare. Îmbarcarea / debarcarea durează cam 15 minute iar călătoria efectivă cam 30 de minute. Bacurile sunt foarte vechi dar îşi fac treaba. Ca şi costuri, undeva la 80 de lei pentru 4 persoane plus maşină – one way. Asta vine cam 2000 plus dinari şi e bine de ştiut că nu acceptă euro. Detalii aici. 

Primul obiectiv, după bac, a fost orăşelul-port Ram care este ocrotit de Fortăreaţa cu acelaşi nume care datează de pe la 1500 şi a fost construită de Baiazid number two special pentru a ţine piept atacurilor cu tunuri.

Fortăreaţa deşi lăsată în paragină are cumva farmecul său şi ar putea foarte bine să fie exploatată mai cu cap.

Next, pentru drumul către clisură ne îndreptăm spre Veliko Gradiste, asta înseamnă că ne îndepărtăm de malul Dunării şi de abia pe la Radosevak ne întâlnim iaraşi cu ea. După câmpuri cu flori şi multe culori ajungem şi la Golubac, următoarea localitate după Radosevak, ce preîntâmpină cetatea de secol XIV, din nou cu acelaşi nume. Cetatea are o istorie bogată în spate pornind de la fortificaţie romană, la punct de interes pentru Imperiul Otoman, pentru maghiari şi austrieci iar acum ca reper turistic şi loc de plimbăreli cu bărcuţe.

Ce mai este interesant la cetate este faptul că drumul trece pe sub o arcadă iar dacă ai norocul să prinzi un TIR în faţă te poţi aştepta la minim 15 minute de manevre până reuşeşte să treacă la milimetru pe sub arcadă – de menţionat, după ce în prealabil a fost coborât la maxim. Noi am prins!

În rest de aici încolo ai Dunăre în stânga şi drum bun până la Porţile de Fier. Prima dată intri prin Cazanele Mari apoi Cazanele Mici cu Decebalul lor modern cu privire nedefinită – un monalis pileati style.

Ah, şi tot în excursia asta, pentru cei curioşi de Giga Maşini – Mina de Cupru din Bor. Este o mină de suprafaţă ce a dat naştere unui lac artificial de o culoare spectaculoasă, nu aş vrea să intru în detalii de ce şi cum e de s-a ajuns la culoarea respectivă pentru că sigur nu-i a bună. Lacul are un diametru de 2000 m şi o adâncime a excavaţiei de  450 m. Noi ne-am dus acolo să vedem giganţii cu roţi şi am prins exact schimbul de tură când  oamenii se plimbau de colo – colo atât de mărunţi ca nişte furnici pe lângă maşinile de deranjat pământul. PS: 90% din minerii de acolo sunt made in Romania!

Cam atât despre ce se întâmplă pe la vecinii noştri pe Clisura Dunării. Practic ce au ei în plus faţă de noi: o cetate un pic mai îngrijită, drumuri mai bune şi maşini la superlativ!