Trei Orase Slovace In Care M-as Muta

Aș spune că Slovacia este una dintre țările de care te poți îndrăgosti ușor. Prima dată am făcut cunoștință cu ea acum vre-o patru ani. Invitația de a mă alătura grupului a fost destul de inopinată și mărturisesc că spre rușinea mea cu patru zile înainte de plecare eu încă eram convinsă că mergem in Slovenia. De aici concludem că nu m-am ocupat eu de organizare, spre norocul lor!

Cred că este ceva cu țărișoarele acestea care ascund nu una ci două grămezi de locuri minunate.

Cu toate că pentru  mine peisajele naturale întotdeauna le bat pe cele urbane trebuie să spun că îmi place să vizitez și partea citadină din lumea aceasta - într-un final cam acolo ne petrecem majoritatea timpului. Astfel, articolul acesta am să-l dedic celor trei orașe absolut minunate  în care pot să spun că m-aș muta măcar pentru o perioadă scurtă de timp.

Iar ca să mulțumesc tot publicul am ales trei orașe de trei dimensiuni dintre care unul este capitală. Începem cu capitala, trecem prin Kosice și salutăm Popradul.

Bratislava

Bratislava este capitala Slovaciei și totodată cel mai mare oraș al țării. Eu personal când mă gândesc la o capitală mă gândesc automat și la un oraș foarte mare, cu multă agitație și ușor ostil. În cazul de față însă, capitala slovacă are aproximativ 400 000 locuitori și 367 km pătrați - ca să vă faceți o idee o populație un pic mai mare decât a Timișoarei pe o suprafață tot un pic mai mare ca cea a Bucureștiului. Raportul e mai mult decât perfect.

Nu am petrecut decât câteva ore în Bratislava dar ce pot să spun este că mi-a lăsat impresia unui oraș aerisit, vesel, îngrijit și foarte primitor!


Un oraș care te invită să îl descoperi puțin câte puțin și la fiecare colț parcă îți pregătește o surpriză.

În plin centru istoric o oază de liniște și un petec de verdeață.






Statui vesele ce invită turistul la amintiri și poze colorate.



Cavaleri dârji ce străjesc cu încredere capitala și un aer boem, relaxat și îmbietor.







Kosice

Pentru cei mai puțin interesați de statutul de locuitor al capitalei, al doilea oraș slovac sub aspectul mărimii ar fi Kosice. Pe lista mea, primul oraș favorit!

Ce mi-a plăcut la Kosice ar fi distanta de 70 de kilometri ce îl desparte de munții Tatra și fumusețea per total a orașului.

Centrul istoric al orașului este foarte bine îngrijit, pus la punct până la ultimul detaliu și nu în ultimul rând curat.

Aparent Kosice găzduiește primul blazon al municipalității din Europa. Dap, au fost primii! 





Poți vizita în subteranul centrului istoric un muzeu de arheologie iar dacă ai ajuns prea târziu, ai din loc în loc posibilitatea de a strecura o privire prin spații special amenajate în acest sens.


Deși nu mai este așa o uimire, totuși mie una mi se pare minunat să asculți muzică clasică în inima orașului în timp ce fântâna arteziană din fața clădirii teatrului menține ritmurile alegro ale marilor compozitori.


Dacă nu te atinge atât de mult muzica clasică, Kosice are tot centrul împânzit de boxe cu muzică bună care cu siguranță îți vor aduce un zâmbet pe față. Muzica este în surdină, nimic deranjant sau strident.


O mică oprire la fântâna cu zodii și o profundă admirație a arhitecturii și dantelăriei în metal.


Salutăm de afară și Catedrala St. Elisabeth și mergem mai departe în recunoaștere.




Ca recomandare de pizza bună, noi am mâncat ”acasă” la Vincent VanGogh -  mâncare bună, servire rapidă și un design aparte. 


Și nu în ultimul rând, toate cafenelele lor sunt frumoase, nu este una să semene cu cealaltă, fiecare are o tematică și un design propriu deosebit!



Poprad

De la mare la mic, ajungem la Poprad, un orășel ce are Tatra Mici la Sud Est și Tatra Mari la Nord Vest la o distanță de aprox 20 km. Localizarea mai bună ca și Kosice însă este un orășel micuț poate pentru gusturile majorității - vre-o 60 km pătrați și aproximativ 55 000 locuitori.


Surprinzător este faptul că deși logica ne-ar îndruma să credem că orașul este pe coline, defapt este drept ca în plamă.


Are un centru cochet, draguț și aș crede că este orașul iubitorilor de pizza! Tot la două străzi este minim o pizzerie, iar pentru unele chiar stai la coadă!

Și partea care mie mi-a plăcut la nebunie, în centru, în loc de magazine fancy de modă … sunt magazine cu articole sportive! Hah! Got you there!!! Oras anti-metrosexuali și mademoiselle fandosite! Hah!




Oricum deși micuț și ușor de pus la perete în fața concurenților mai semeți, Poprad are frumusețea lui și merită măcar o plimbare!

Deci? Acum că am prezentat oferta, ce alegem? Eu una aș alege Kosice, undeva la mijloc din toate între cele două, probabil și pentru că văd o oarecare apropiere de orașul meu natal dar mai ales pentru vederea spre munte și muzică la fiecare pas.

Una peste alta, Slovacia excelează și prin peisaje naturale, are orașe minunate și aș spune, din câte mi-am dat seama până acum locuitori harnici și primitori!














Trei Orase Slovace In Care M-as Muta Reviewed by Karina on marți, iunie 10, 2014 Rating: 5

Niciun comentariu:

All Rights Reserved by Prin Lume Prin Gânduri © 2014 - 2021
Powered By Blogger, Designed by Sweetheme

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Imagini pentru teme create de Blogger. Un produs Blogger.