Decembrie pe acoperisul Apusenilor: traseul spre Varful Bihorul sau Curcubata Mare

Povestea şi traseul spre Curcubata Mare, cel mai înalt vârf al Apusenilor văzut într-o minunată zi de început de Decembrie!

După o lună de stat în oraș deja simțeam că trebuie să mă desprind de cotidian, simptomele sunt clare, ușoară irascibilitate, verificat vremea prin munți de 3 ori pe zi, luat hărți la mână tot de atâtea ori cât am verificat vremea… Nu zic, e fain și să stai, să lâncezești, să mai citești să mai ieși în oraș dar enough is enough! Weekendul prelungit de 1 Decembrie îl săltasem căci vremea nu ne-a ținut partea iar cam acesta ar fi ultimul weekend din an când putem pleca așa că it had to happen!

Research-ul cu vremea de care ziceam a durat toată săptămâna iar Apusenii au ieșit învingători așa că vineri seara am șters-o repede repede spre munte. Locația - Arieșeni pentru că dacă anul acesta tot a fost pentru noi anul cu cel mai înalt vârf din Slovenia și din Balcani ne-am gândit să îl încheiăm cu cel mai înalt vârfuleț din Apuseni - Vârful Bihorul 1849 m. 

Am plecat  din Timișoara pe la 7 fără ceva spre Arieşeni via: Arad - Şiria - Buteni, proastă alegere, nu locaţia ci ruta. Nu recomand pentru că drumul este execrabil pe bucata dintre Arad şi Buteni. La întoarcere am preferat să ocolim cu 30 km şi să venim pe Arieşeni - Buteni - Chişineu Criş - Arad - Timişoara. Ce e drept, între Arieşeni şi Buteni drumul este în lucru, mai sunt ceva semafoare, gropi şi alte cele dar măcar aici se lucrează şi se vor vedea rezultate.  Cu toată aventura asta, am ajuns aproape de miezul nopţii aşa că nu am făcut altceva decât să ne bucurăm de un pat călduros şi un somn bine meritat.

Dimineaţa am dat trezirea devreme însă era o ceaţă afară de nu avea nici un rost să ne grăbim cu plecatul în traseu aşa că am mai cucăit un pic, am dejunat cu timp şi am pornit la drum de abia pe la 9 şi ceva.

Traseul porneşte pe Bandă Albastră iar pentru a intra pe el, atât cu maşina cât şi pe jos, porneşti dinspre centrul staţiunii spre Vârtop iar cam la 1 km se face un drum pietruit la stânga care duce şi spre Cabana Montana (este pe maps) şi spre Muzeul Etnografic Pătrăhăiteşti - avem indicator turistic.

Prima parte a drumului, aproximativ primii 4 km noi i-am parcurs cu maşina pentru a salva un pic de timp şi traseu nu foarte entuziasmant. Marcajul BA ţine linia drumului deci nu aveţi cum să îl rataţi. Practic, atunci când nu este zăpadă se poate urca lejer până pe vârf şi cu o maşină cu gardă un pic mai înaltă. Pentru noi nu acesta era scopul aşa că am lăsat-o cuminte să ne aştepre undeva după conglomeratul de cabane, acolo unde se bifurcă cele două trasee: stânga spre muzeu, dreapta spre vârf.

Vedere (invers faţă de descriere) din traseu: în dreapta spre muzeu, în stânga spre Arieşeni.

Am pornit uşurel la pas pe drumul forestier destul de bine îngheţat. Zăpada pe care speram să o găsim a lipsit aproape cu desăvârşire pe tot traseul doar că am mai dat din când în când de câte un petec uşor fulguit.

Toată ceaţa aia de dimineaţă s-a ridicat şi cerul a rămas senin iar cu toate că soarele era mai cu dinţi am avut o zi fără vânt şi cu temperaturi plăcute.

Traseul este foarte lejer, pantă lină şi pădure în jur, iar după aprox 2 - 3 km de mers pe drumul forestier apare o bifurcaţie şi o decizie de luat: fie continuaţi mai scurt şi mai pieptiş pe alocuri pe marcaj prin pădure fie ţineţi drumul spre stânga. Prin pădure se scutesc undeva cam la 3 - 4 km, nu este o urcare foarte solicitantă însă nici chiar aşa domoală ca şi drumul.

Din când în când mai vedem vârful, şi pare tare aproape.

Noi am ales să urcăm prin pădure şi să coborâm pe drum pentru a diversifica uşor traseul. Marcajul prin pădure este foarte bine realizat şi intrarea semnalizată . Trebuie un pic de atenţie când începe jnepenişul pentru că acolo evident nu este marcaj, însă există o potecuţă.

Imediat ce ne încheiem socotelile cu jnepenii ieşim în gol alpin, vedem în dreapta vârful şi urmărim linia unor pari înalţi de 2 m bătuţi în pământ de cei de la staţia meteo de pe vârf . Dacă urmărim aceşti pari ei ne vor scoate direct sus în drumul forestier.

La ieşirea din pădure am  avut norocul ca soarele să ne aştepte şi să ne ajute cu nişte cadre frumoase şi zâmbete largi. Frumoasă panorama de aici - ai deschidere spre întreg lanţul Apusenilor brăzdat din loc în loc în câte o vale de aşezări umane.

Faină plimbarea asta de început de Decembrie - cadoul nostru de Moş Nicolae!

Ne îndreptăm spre vârf unde ne aşteaptă un cuţulache de la staţie cu un aer uşor distant dar totuşi foarte curios de mişcările noastre. Ador câinii de munte, atât de puţin răsfăţaţi care efectiv îi simţi cum îţi absorb fiecare mângâiere, te conduc şi aşteaptă cuminţi la o oarecare distanţă o mică atenţie culinară.

De fiecare dată când urcăm în ceva traseu şi dăm de un căţelandru din ăsta mă bucură ca şi cum mi-aş revedea propriul câine pe care nu l-am avut niciodată dar mi l-am imaginat de nenumărate ori. Clar există un motiv pentru care nu pot să am nici un entuziasm când văd pufoşi uber răsfăţaţi de oraş.

Am ajuns pe vârf, am tras câteva cadre şi i-am dat la vale căci totuşi ne-a ajuns din urmă şi un vânticel cam tăios. Luasem decizia bună să facem pauza de masă un pic mai jos.

Înapoi am pornit aşa cum stabiliserăm pe drumul forestier ce avea să ne ducă lung şi lin spre al doilea obiectiv al traseului - satul de mutături de pe Valea Cepelor. Şi pentru că aşa cum şi eu am ridicat o sprânceană la: satul de ce?? - de mutături, explic mai departe pentru cei care au aceeaşi reacţie şi vă lămuresc că nu e greşeală de ortografie, sat de mutături i se spune unei aşezări sezoniere pe care o foloseau cu precădere în trecut şi mai răruţ acum oamenii din împrejurimi care îşi aduceau vara animalele la păşunat în munţi.

Sătucul este de poveste iar din câte se arată, unele dintre căsuţe sunt încă folosite în acest scop şi ferecate pe timpul sezonului rece. Mie mi s-a părut minunat cadrul!

Cu gândul la Islanda, ţară în care sperăm cu puţin noroc să ajungem în luna de miere, am asociat peisajul cu unul specific nordic, aerul aspru şi căsuţele din lemn închis la culoare, zona şi tonurile calde ne-au umplut de bucurie! Frumoasă Valea Cepelor!

Razele soarelui pe firele aurii ale Pământului mi-au transmis un dram din tihna şi frumuseţea legendară a Ardealului şi ne-au deschis noi orizonturi de trasee, deci cu drag vă invit şi pe voi la natură!

Cu un pas un zâmbet, un pas un zâmbet, am ajuns în cele din urmă la bifurcaţia traseu - drum iar de aici imediat la maşină.

Bun, l-am trecut la catastif şi pe înaltul Apusenilor, vârful Bihorul sau cum i se mai spune, Curcubata Mare - unde în grai ardelenesc curcubată nu este altceva decât dovleac.

Ca ultimă notă a acestei ture, cu recomandări calde noi ne-am cazat la Cabana Arion şi numai bine am făcut căci locul este foarte frumos, cabana excelentă, curată, dotată cu tot ce trebuie pentru autogospodărire iar gazdele nişte oameni minunaţi.

Plus, bonus la cazare you get to play with this little devil! Un pui de căţel ca un ghem, hiper energic şi jucăuş!

Tanti ne-a povestit despre zonă, ne-a îndrumat spre trasee şi ne-a dat sfaturi bune. Noi am venit cu gândul să stăm o noapte şi ne-a plăcut atât de mult încât am rămas încă una chiar dacă am venit total nepregătiţi, fără haine de schimb, fără mâncare fără mai nimic. Dar a fost minunat!

( For a better experience watch HD )

Late Autumn Hike to Arieseni - Apuseni Mountains (Bihorul Peak) - 2014 from here i hike on Vimeo.

---

Traseu

Timp: 7 h (traseul este de 5 -6 ore)

Distanță: 18 km

Diferență de altitudine: ~ 800 m

Marcaj: Bandă Albastră

Surse de Apă: Arieşeni, Satul de mutături

MapMyHike