La admirat de stele pe Semenic inainte de Craciun

Cum am reușit să pornim pe o zi de toamnă, să ne trezim în mijlocul iernii și să venim acasă pe note de primăvară, toate astea cu câteva zile înainte de Crăciun.

Anul acesta mi-am luat primul meu DSLR, un Nikon D3100, evident entry level am zis să fie pentru că eram total străină de cum se folosește unul. Primele „expediții” au fost 100% pe modul auto căci habar nu aveam ce se întâmplă și cum să mă bucur de adevăratele avantaje ale unui aparat de acest fel. Apoi am descoperit treptat P și S și în ultimele ieșiri Manualul! 

Am luat și la citit ceva cărți manual care îți explică de ce și cum să folosești funcțiile aparatului, am luat la răsfoit și youtube și ce am mai găsit pe Great Big Internet. Am început să mișc în ale fotografiei deși știu că sunt departe încă de a mă pronunța oareșcum ca om cu experiență.

Cert este că sunt absolut fascinată de pozele cu stele, Calea Lactee și alte peisaje nocturne care de regulă lasă privitorul cu gura căscată, așa că am decis că vreau să îmi încerc și eu norocul la stele și unde poți face asta mai bine decât la munte?

Am ales, sau mai bine spus ne-a ales pe noi Semenicul așa că sâmbătă pe la prânz am pornit aprig spre înaltul Banatului înarmați cu haine groase, saci de dormit și toate cele necesare fotografului pentru a petrece o noapte imediat sub Vârful Semenic.

But first things first! Am plecat din Timișoara spre Semenic via Lugoj - Caransebeș (dropping Alex's parents) pe o vreme aproape călduță de toamnă târzie, mai înnorat la început (plouase bine de dimineață) apoi ne-am cufundat în raze zglobii de soare.

Ne-a plăcut maxim drumul, am început să urcăm pe șoseaua destul de proaspăt făcută și fără cusur de la Slatina Timiș spre Gărâna care șerpuiește excelent prin pădure apoi te poartă mărinimos spre o deschidere panoramică surprinzătoare care musai solicită poze.

Ce ne-am bucurat de vreme! Plecasem un pic tensionați că se zvoneau nori dar iată că a meritat. Departe în zare ce-i drept norii cam pendulau pe cer în voie. Mai jos în filmuleț prima parte este chiar drumul filmat din mașină apoi am surprins perindarea norilor, în deschiderea menționată iar în cele din urmă drumul de întoarcere.

Se pare că aici iarna întârzie să își arate straiele căci totul este îmbrăcat încă în culori calde de toamnă și nici urme de zăpadă. Noi ne așteptam totuși la un pic de feeling de iarnă dar se pare că ne ocolește.

Pe măsură ce ajungem spre Semenic, chiar spre stațiune, începe totuși și zăpada să se arate sfioasă. Repede -  repede oprim căci tocmai am văzut un cadru excelent! În depărtare se vede Țarcu bine acoperit de zăpadă și valea cu nori.

Am găsit și locul de campat, pe platoul Semenicului vis a vis de vechile eoliene (ceva experiment eșuat comunist) pe drumul de pământ ce duce spre Vârful Semenic 1446 m, al doilea cel mai înalt vârf al Semenicului. 

Cum ne-am stabilit locul fuguța a venit și norul… și aparent nu a mai plecat. O poză misterioasă spre eoliene și începem să urcăm spre vârfuleț.

Am ajuns pe vârf în speranța că trece norul și surprindem ceva cadre frumușele însă cam aceasta a fost ultimul blue hole de pe această zi.

Mai departe: nor, vânt și plimbare spre un ceai în stațiune. Părăseală pe aici, desigur nefiind deschisă pentru că nu era zăpadă de schiat, totul arăta dezolant. Nu am stat mult și ne-am întors spre cuibușorul nostru din noaptea aceasta - mașina.

Am gătit o fasole la conservă mai mult îmbufnați că nu aveam steluțe ci doar un nor umed și dens și am luat cina făcând calcule dacă să rămânem sau să plecăm spre casă. Orice ar fi, vedem după ce avem burțile pline!

Așadar, am terminat de mâncat și când am ieșit din mașină să ne așternem culcușul și surpriză! Unde-i norul? Unde-i ceața? Am găsit un cer plin plin de steluțe și senin cât vezi cu ochii! Asta-i bună! 

Am pus mâna pe trepied și am început să ne organizăm. Citisem despre ce setări ar trebui să îi fac aparatului cam cum trebuie să abordăm situația și entuziasmată am făcut prima poză, expunere lungă, diafragma deschisă maxim (3.5 pe obiectivul meu - slăbuț, dar am vrut să încerc) și timer (am constatat că nu are funcție de telecomandă - too bad). Am așteptat… cu inima la gură și când a terminat aparatul treaba am rămast total dezamăgită! Nu ieșise decât un cer negru cu niște puncte de zici că erau făcute în Paint.  Am încercat tot felul de combo-uri și apoi am schimbat obiectivul, am trecut de la un 18 - 105  la un 35 fix cu diafragma de 1,8. Nimic nici așa.

Am continuat, am făcut conferință cu un prieten la telefon, am luat la puricat youtube și am mai aflat una alta și am ajuns la concluzia că am înghețat de frig lângă un aparat care nu vrea nici în ruptul capului să colaboreze, sau mai bine zis, nu că nu vrea, ci nu poate pentru că îi lipsește o anume funcție care se ocupă de noise reduction - Long Exposure Noise Reduction. There is none pe Nikon D3100, ceea ce e aproape normal având în vedere că este entry levelul de la ei. Oh well, am să vă încânt totuși cu cele mai reușite poze (spus așa cu maxim de îngăduință).

Și așa arăta dormitorul nostru din această seară!

Mai departe somn căci treaba era cu îngheț afară și vedem cum ne găsește dimineața.

Aparent din toiul nopții ne-am trezit nedumeriți de sunete ciudate! Se auzea ca și cum cineva arunca cu nisip în mașină și pentru că geamurile înghețaseră și pe exterior și pe interior am deschis un pic ușa să vedem ce se întâmplă. Ningea de mama focului cu zăpadă înghețată bine, ca niște mici bungărași, iar dimineața când am făcut ochi am văzut totul alb și nici urme de drum în jur.  Am strâns toate cele am împărțit task-urile pentru dezăpezit, am pus lanțurile și off we go! Ne-a prins iarna din urmă!

Iar ca ultimă mențiune ce încheie călătoria noastră prin anotimpuri, așa arăta drumul spre Timișoara - de zici că erai în miez de primăvară!

And now... video!

( For a better experience watch HD )

Trans - Semenic Road in Romania (2014) from here i hike on Vimeo.

Am coborât până în Văliug unde am luat micul dejun la Casa Baraj. Cu toată căldura, vă recomand locul, mâncarea e foarte bună și servirea excelentă. 

And a little close up art! :)

Nu am aceleași recomandări pentru Hanul La Răscruce (în Gărâna) unde deși locul este drăguț amenajat ca un mic muzeu de antichități cu aer german, am primit o ciorbă nu baș grozavă, o lingură murdară și servirea a fost execrabilă - omul parcă nu voia nici să vândă, clar nici să își ceară scuze pentru treaba cu igiena și nici nu s-a sinchisit să ne ia comanda dar rămân aici cu comentariile, cred că ați înțeles.

Mai departe, i-am prins și pe moși la geam așa că vă urez tuturor un Crăciun Fericit și ne auzim cu bine!