Trasee in Apuseni pentru zile ploioase: Ghetarul de la Scarisoara si Poarta lui Ionele

După o zi de Decembrie excelentă, convinși să mai rămânem încă o noapte în Arieșeni am decis că planul cu ce facem duminică îl punem la punct de dimineață când vremea își dă verdictul. Era însă stabilit că fie ce o fi, noi aveam variante și dacă plouă și dacă e frumos.

Vremea a ales ploaie așa că am pus de-o parte bețele de trekking, am luat pelerina și am zis: să fie peșteri azi! Și au fost!

La recomandările gazdei noastre de la cabană am plecat din Arieșeni spre Peștera Poarta lui Ionele și mai apoi Scărișoara și am descoperit pe lângă cele două peșteri spectaculoase un traseu excelent de bicicletă! La primăvară, ne întoarcem pentru el căci l-am trecut cu trei steluțe pe lista de To Do! Așa că nu vă zic multe acum, urmează să vă povestesc mai pe-ndelete după ce facem treaba ca la carte!

Așadar, am pornit de la cabana Arion pe DN75 spre Gârda de Sus iar la 9 km, după ce trecem de biserică se face un drum la stânga spre peșteri; drumul este foarte bine marcat și oricum, oricine știe să vă explice cum se ajunge din Arieșeni la Scărișoara. 

De cum am intrat pe dumul spre peșteri, a început minunăția! Drumul asfaltat care străbate  Cheile Ordâncușei ne duce pe porțiuni atât de înguste încât șoseaua este realizată pe niște podețe incastrate direct în pereții impresionantelor chei. Unele dintre cele mai înguste chei din România. 

Peștera Poarta lui Ionele

Se află cam la 2 km de centrul comunei Gârda de Sus, este peșteră amenajată, cu ghid și evident, intrare. Având în vedere că a fost deschisă publicului începând cu anul 2011, amenajarea este excelentă, la standarde Europene dacă se poate spune așa.

Pentru o intrare modică de 10 lei de persoană avem parte și de un ghid, un nene deosebit de prietenos, bucuros de oaspeți care povestește tare frumos despre peșteră, ce avem acolo, ce vedem și legenda din spatele numelui.

De apreciat faptul că peștera găzduiește o familie numeroasă de lilieci declarați în pericol pe întreg teritoriu European care sunt protejați și le este asigurat habitatul prin blocarea accesului turistic în una din galeriile peșterii. M-am bucurat tare mult când mi-a spus ghidul că micuții sunt bine păziți și că peștera a fost deschisă publicului numai după ce li s-a asigurat acestora toate condițiile necesare. Practic în acea galerie nu mai pot intra și ieși decât ei - private propriety! 

Intrarea în peșteră se face printr-un portal imens cu o înălțime de peste 15 m iar traseul este amenajat cu lumini, podețe și scări metalice.  Partea vizitabilă este de aproximativ 100 m și nu are spații strâmte cu potențial de panică pentru claustrofobi.

Iar numele vine de la un anume Ionele, un vestit haiduc care s-a ascuns de autorități în acea peșteră o bună bucată de vreme undeva la începutul anilor 1900. Nenea ghidul ne-a spus că Ionele a fost prins la shopping în afara peșterii -  bad luck! 

Ne-a plăcut și peștera, și ghidul și grija pentru șoriceii înaripați așa că dăm ziua bună și continuăm pe drumul nostru cel drag spre Scărișoara! 

Peștera Ghețarul de la Scărișoara

Scărișoara este probabil una dintre cele mai marketate peșteri din România, iar eu sunt tare curioasă să o văd. Am continuat pe același drum iar după 15 km ajungem în sătucul Ghețari (for real?! nice name!) unde lăsăm mașina și pornim pe un drum pietruit spre peșteră - preț de vre-o cinci zece minute.

Ajungem destul de entuziasmați în fața căbănuței de unde bănuim că se iau biletele dar nu e mișcare … aaa, și ușa ferecată! But no panic este un număr de telefon pus în geam, sunăm și omul ajunge în două minute. 

Prima impresie, mai mulţi turiști, omul cu biletele e plictisit rău și nu avem ghid. Eh, plătim taxa 11 lei de căciulă și începem o coborâre sănătoasă pe niște scări de metal.

Afară ploaia continuă să își facă de cap și e destul de rece.

Iar când ne uităm mai atenți vedem că jos avem zăpadă! Ne-am bucurat pentru început până am ajuns acolo și ne-am dat seama că aia toată-toată e bocnă de înghețată și pe jos totul e sticlă! Trebuie mers cu grijă căci alunecă foarte tare! Am coborât așa mai crispați și cu mâinile pironite în balustradă.

Ghețarul din interior este spectaculos, într-adevăr mare însă amenajarea cam lasă de dorit. Se poate muuult mai bine și nu cu mulți bani dar ce să-i faci, ăsta-i omul! Probabil pe principiul las' că mere banu' și așa!

Am dat o tură, am încercat fel de fel de setări de aparat și am reușit să ne alegem cu câteva poze decente dar nu strălucite apoi urmează urcarea! Uhuuuuu ice ice baby! 

Pare-se că încetuț am ajuns spre prânz cu vizitele așa că era vremea de retras spre căsuță bucuroși de un weekend frumos! Au munții ăștia ceva ce îți gâdilă sufletul și îți invocă bucuria căci de fiecare dată când plecăm ne întoarcem cu așa un sentiment plin de culoare și dorință! Totul e mai bun la munte: ploaia, soarele, zăpada, stelele, vântul și gândul!