Ochiul Beiului si Vaioaga: povesti foto de noapte si de zi

Ca de fiecare dată, simțeam nevoia de o întâlnire cu natura și astfel am decis spontan să plecăm spre o mică excursie fotografică prin Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița. În acest articol vă încânt mai mult cu povești și poze dar dacă vreți să aflați și detalii despre traseu vă recomand un articol mai vechi de al meu: Prima Zi de Primăvară prin Cheile Nerei.

De când ne-am întors de la ski nu prea am mai servit ieșiri, ba că vremea, ba că am răcit câte unul pe rând și cum eram amandoi încă șubrezi cu sănătatea am spus că o plimbare prin parc este exact potrivită pentru o zi însorită de 1 Februarie.

Am făcut o nouă achiziție și încă nu o testasem așa că ne ardea pe amândoi să vedem cum se poartă noul nostru trepied. Și am să vă spun de la început, ca mai apoi să vă las să vă convingeți și singuri că Fancier FT 6160 este un trepied excelent pentru entry level iar raportul calitate-preț este mult peste așteptări: mișcări cursive, fără plastic ieftin, un pic greuț dar ăsta e semn bun. Nu țin morțiș să fac reclamă însă ca sfat, dacă doriți un trepied ieftin și bun Fancier FT 6160 își face treaba la fix și pentru prima dată am experimentat ce înseamnă pentru o poză combinația între expunere îndelungată și un trepied bun.

Ca exemplu, poza de mai jos este realizată cu un Nikon D3100, la 35 mm, ISO 100, F22, expunere 1 secundă - prin miscarea aparatului pe axa verticala de pe trepied.

Planul nostru era ca plimbarea de zi dinspre Ochiul Beiului să alunece ușor spre o scurtă sesiune de fotografie nocturnă și o cină liniștită la Cabana Șapte Brazi din Oravița. Așa că fiind la o aruncătură de băț de Timișoara, ne-am permis să plecăm de acasă bine după răsăritul soarelui. Vremea peste tot era cam dubașă - înnorată dar pe Cheile Nerei se arăta o fereastră fără nori puțin după amiază, ca să înțelegeți de ce nu ne-am grăbit nici cu plecarea.

Dacă vă aduceți aminte, spuneam în seria de articole cu Slovenia despre ceea ce m-a impresionat pe mine cel mai mult la această țară și anume apa, mai exact culoarea ei. Vă spuneam despre râuri de smarald și lacuri de turcoaz ce mi-au rămas în suflet și la care visez cu drag și tot aici vă mai spuneam de faptul că în România nu văzusem nicăieri așa ceva sau mai precis nu la așa scară.

Ei bine, surpriza a venit tocmai cu această ieșire când am dat de un lucru neîntâlnit într-un loc de multe ori întâlnit. Am ajuns la Podul Beiului, unde se lasă mașinile, și am pornit la pas spre Cascada Văioaga și mai apoi spre Ochiul Beiului dar cum am aruncat un ochi spre apă și nu mi-a venit să cred: avem apă slovenă!!! Niciodată nu văzusem un râu de smarald la noi și am zis că se pare că au găsit și ai noștri colorantul bun!

Deci again, trepied, apă de smarald, vremea începea să se îndrepte și de noi a uitat timpul acolo făcând poze, încercând butoane, redescoperind parcul și respirând aer de primăvară. Cum ne-a modelat ziua asta fața cu zâmbet!

Cum e bunul obicei, am întâlnit și un grivei care ne-a ținut țanțoș companie aproape tot traseul, dus-întors.

Întorși la mașină, am urcat până pe dealul de dinaintea localității Potoc unde am așteptat liniștiți apusul și renumita oră albastră! Până una alta, am montat trepiedul, am experimentat fel de fel de cadre, setări, tehnici și mândră am adus acasă un set bunicel de fotografii.

Mai departe, am surprins luna și primele steluțe tot aici, apoi ne-am mutat cuibul înspre Oravița, am mai prins câteva cadre de la Șapte Brazi și apoi undeva după Oravița, pe dealuri am încheiat seara fotografică!

Microbul ăsta al fotografiei ți se bagă așa ușor pe sub piele și începi să îți dai seama că îți place tot mai mult, că vrei tot mai mult, că ești tot mai curios să experimentezi cu aparatul și cu fiecare experiență nouă pe care ți-o însușești, fie ea cât de mică începi să îți privești de sus pozele mai vechi și să spui: phaaa daca atunci când am făcut poza aia știam ce știu acum, păi ieșea de minim zece ori mai bine! Acum înțeleg de ce unii oameni se întorc în locuri în care credeam că au epuizat toate curiozitățile deja. Aparatul foto, atunci când îl mânuiești bine devine un al treilea ochi al omului, o sursă inepuizabilă de satisfacție și amintiri!

My first well done night photography!