Traseul spre Creasta Cocosului si prima mea intalnire cu Maramuresul

Până să ajungem în chiar inima Maramureşului, în drum am făcut un mic popas în Munţii Gutâi - Pasul Gutâi, la Hanul lui Pintea pentru a porni într-un traseuţ de dezmorţire după un drum destul de lung: să bifăm deci, Creasta Cocoşului!

Cum ajungem acolo?

Din Timişoara plecăm spre Pasul Gutâi via Arad - Oradea - Satu Mare - Baia Mare iar de aici continuăm spre Sighetul Marmaţiei pe DN18. Aproape 400 km făcubili în mai gata 6 ore aprox. Ca menţiune, drumul este bun până aici iar partea de serpentine prin pădure este ca de obicei, cea mai frumoasă (cel puţin ca privelişte).

Traseul şi povestea

Creasta Cocouşului este o formaţiune vulcanică tare curioasă care nu conteneşte să atragă an de an turişti şi sportivi deopotrivă pentru: hiking, escaladă, parapantă şi oricât de neaşteptat ar suna: bird watching!

Creasta Cocosului

Noi am ales varianta cu hiking plus foto aşa că am plecat voioşi din Timişoara în penultima zi de Mai. Am fost tare încântaţi de prognoza meteo care se pare că nu zicea bine căci conform ei, pe la prânz trebuia să plouă în zonă şi noi aveam cât vezi cu ochii cer senin! Dar chiar atunci când am ajuns la Hanul lui Pintea surpriza a fost maximă: când am parcat, din seninul ala "cât vezi cu ochii" s-a aşternut o ploaie sănătoasă de nu am mai văzut nimic! Noroc că suntem încăpăţânaţi şi am stat la o cafea până a trecut ploaia, că doar nu am venit doar ca să avem de unde pleca!

Apropos, de cafea şi ploaie, dacă puteţi să evitaţi Hanul lui Pintea, cu încredere, vă îndemn. Nu e nimic grozav acolo, doar un renume bun şi o servire proastă.

Nu aş putea spune că am făcut un studiu al traseului deosebit de amănunţit, având în vedere că este un traseu marcat şi pe Google Maps, că este mai mult decât turistic şi arhi cunoscut. Ştiam că trebuie să fie pe Bandă Roşie şi că porneşte chiar de la drum.

După ce s-a calmat surprinzător de repede ploaia şi au fugit toţi norii negri de pe cer am scos şi noi bocancii la nămolit pe poteca ce porneşte prin pădure, uşor la deal. Trebuia mers cu grijă, căci după ploaie peste tot unde te uitai erau melci!

Fancy Snail

Blue Super Fancy Snail (or Bielzia coerulans)

Am urcat tot povestind pe un drumeag forestier destul de sănătos până ce la un punct s-a încheiat brusc in the middle of nowhere şi fără să mai dăm de marcaj. Noi eram pe un vârfuleţ împădurit şi de aici vedeam că undeva mai jos este un drum care cel mai probabil era drumul pe care trebuia să fim noi. Aşa se întâmplă când subestimezi un traseu!!!

Creasta Cocosului - stanga.

Aşa că am bâjbâit un pic pe coclauri până să ajungem să dăm de cea mai fezabilă cale să ajungem la drumul cu pricina. Am ajuns şi de aici am purces şi noi ca oamenii civilizaţi pe poteca bună spre Poiana Boului de unde măreaţă, în faţa noastră se înalţă Creasta Cocoşului.

Pe drum ne-am întâlnit şi cu domnişoara din imaginea de mai jos, pe care nu am putut să nu o imortalizez în poziţia aceasta mandră-n toate cele.

După această poiană urmează o urcare amenajată frumos cu balustradă şi plăcuţe de informare turistică din loc în loc! European dom'le, European! :)

Traseul în sine este destul de uşor şi practicabil pe scară largă, fără părţi foarte solicitante sau tehnice iar zona în sine este simpatică dar nu aş putea spune că este ceva nemaiîntâlnit.

Ultima urcare spre Creasta Cocoşului

Crestuţa este drăguţă şi oferă o panoramă foarte frumoasă iar dacă o combini şi cu o escaladă sau parapantă poate fi chiar interesantă.

Prin ochii lui Alex

Prin ochii mei

La partea de întoarcere a fost funny faptul că deşi GPS-ul ne indica faptul că suntem pe traseu, noi eram undeva în bălării aşa că am preferat să ne întoarcem sistematic pe aceeaşi cale deja bătută. Oricum, de pierdut nu te poţi pierde dar aparent nici traseul nu îl poţi găsi dar nu dau vina neapărat pe el ci pe faptul că noi am fost uşor distraţi.

Una peste alta, dacă aveţi drum în zona aceea, merită o scurtă plimbărică de 4 ore până pe Creasta Cocoşului şi înapoi pentru o panoramă faină şi o gură de aer curat!