Slovacia: Printre Nori Spre Varful Slavkovsky
Slavkovsky, ultimul vârf atins în acest concediu și ultimul traseu montan din Slovacian, tura de 2015, avea să fie unul cu totul special. Am plecat cu emoții și am ajuns la 2452 m cu multă bucurie și o experiență pe care nu o vom uita ușor!
Cum ajungem acolo?
De la camping din Tatranska Strba am mers pe varianta de traseu de 21,6 km, cea care urcă din Tatranska Strba spre Strabske Pleso (drumul 538) si apoi continuăm pe drumul 537 spre Stary Smokovec. În Stary Smokovek am lăsat mașina chiar în parcarea din fața funicularului pentru prețul de 5,6 € / zi.
Traseul și povestea
După ce în primele două drumeții am păstrat cumva zona montană, pentru ultima am ales să ne îndepărtăm un pic, curioși de ce vom găsi. Am pornit nu foarte devreme, căci ne-am trezit și se arăta cam capricioasă vrmea. După o seară și o noapte de ploi, părea că soarele nu avea nici un plan cu noi azi. Am tot așteptat printre stropi mărunți să vedem ce avea să ne promită ziua. Cu toate că nu se îndreptase deloc vremea, am dejunat și am pornit spre traseu. Ce-o fi o fi!
Din câte citisem, aveam de-a face cu un traseu de 9 - 10 ore, de dificultate medie așa că era de preferat să nu ne prindă ploaia.
Am ajuns la destinație, am parcat și am aruncat un ochi pe hărțile de jos. Printre altele, am sesizat că lângă noi era și telecabina (un soi de funicular mai degrabă) care te scutea cumva de partea plictisitoare a drumului. Noi eram în ușoară întârziere și am decis la fața locului că vom da cei 18 € (dus-întors pentru două persoane) pentru a salva un pic de efort și timp.
Funicularul pornește chiar din Starý Smokovec și urcă aproximativ 200 m în altitudine pe o distanță de 2 km până în Hrebienok, una dintre stațiunile lor de ski. Trebuie să spun, nu a fost ieftin acest funicular, însă e foarte modern și bine pus la punct.
Funicularul pornește chiar din Starý Smokovec și urcă aproximativ 200 m în altitudine pe o distanță de 2 km până în Hrebienok, una dintre stațiunile lor de ski. Trebuie să spun, nu a fost ieftin acest funicular, însă e foarte modern și bine pus la punct.
În nici 10 minute am ajuns sus și am purces la drum cu nori negri deasupra capului, vegetația băltind şi cu degetele încrucișate să nu facem un duș cu apă rece. Traseul începe pe Bandă Roșie de la funicular și apoi schimbă pentru Bandă Albastră (după cam 30 de minute) de care nu ne mai despărțim până ajungem la vârf. Fără griji, intersecțiile sunt foarte bine semnalizate cu indicatoare cu marcaje, timpi și direcții. Poteca este bine marcată și foarte ok amenajată, după cum deja ne-am obișnuit cu traseele în Tatra.
De la indicatorul de unde am intrat pe Bandă Albastră, continuăm prin pădure pe o potecă ce urcă lin încă aproximativ 30 de minute și apoi schimbăm peisajul cu jnepeniș și bolovăniș. De aici începe zig-zagul până sus.
Pe măsură ce câștigăm altitudine, traseul este tot mai interesant din prisma norilor care sunt așa de joși și deși încât de abia vedem la 10 m în față și numai din când în când, mai prindem câte un gol și furăm o privire spre ce e sub noi.
Spectaculos! Chiar mă bucur că nu am prins vreme însorită, probabil nu era nici pe departe atât de impresionantă priveliştea altfel.
Nici nu are rost să mai bag aparatul în rucsac, rămân cu el la gât și cu uimire în privire!
La un moment dat ajungem aproape să pășim pe nori, pe o potecuță îngustă mărginită de un perete stâncos pe stânga și hău spre dreapta. O vale luuungă și abruptă ce se dezvăluia numai câte puțin în jocul norilor.
Nici nu ne întrebam la acest punct cât o mai fi până la vârf, sau care să fie vârful căci totul era la cheremul norilor. Continuăm pe poteca bine definită și când ajungem ... sigur ne dăm seama! Când de-o dată parcă se mai ridică norii și ne pricopsim cu un vârf ce părea să fie al nostru. Așa și este: meet Slavkovsky Stit, 2452 m!
Aici am și luat prânzul și am tras ultimele guri de aer din semețele vârfuri ale Munților Tatra!
Ca notă, pentru coborâre, se merge pe același traseu și ai nevoie aproximativ de 3 ore - 3 ore jumătate. Cu părere de rău am încheita acest traseu, știind că este ultimul din aceast concediu. Din nou, sentimentul acela că totul a trecut așa de repede, parcă numai ieri am ajuns la poalele munților Tatra și priveam cu entuziasm ce avea să ne aștepte.
Când am ajuns acasă și am deschis traseul de GPS mi-am dat seama că am mai atins un vârf în această tură: Nos cu 2273 m, însă nefiind marcat, nu am avut avut idee.
- Diferența de altitudine: +/- 1400 m
- Distanța: 16 km (respectiv 20 km de la parcarea cu plată)
- Timp: 9 ore 40 min (aproximativ 8 ore de mers efectiv)
- Marcaj: Bandă Roşie, Bandă Albastră
- Surse de apă: la început de traseu
Bine de știut
- Funicular:
- Un bilet dus-întors cu funicularul este 9 €/persoană dar se poate opta și pentru one way only sau puteți să îl scoateți de tot din calcul.
- Circulă zilnic, pe toată durata anului însă programul de funcționare diferă de la sezon la sezon. În general se deschide în jurul orei 8 și se închide la 19 respectiv 16:30. Pentru detalii exacte vis-a-vis de programul de funcționare, click aici.
- Din traseu se poate vedea și vârful Lomnický štít, al doilea cel mai înalt vârf al munților Tatra (2634 m) și probabil cel mai vizitat datorită telecabinei care te duce până hăăăăt în buză.
- Probabil este impresionantă vederea de pe Lomnický štít însă parcă nu aș da 40 € / persoană pentru a ajunge aici împreună cu cine știe câte alte suflete mai mult sau mai puțin montaniarde.
- Și ar mai fi ceva, datorită structurii și dificultății traseelor, multe vârfuri din Tatra sunt închise pentru profani (incluzând aici toți amatorii de munte care nu sunt membri ai anumitor cluburi montane agreate - UIAA) sau abordabile numai cu ghizi și echipament special (via ferrata). Asta înseamnă că ai ajuns pe vârf însă dacă nu ai pregătirea necesară, nu prea ai ce face mai departe întrucât regulile sunt foarte stricte, și din câte am înțeles se aplică cu rigoare.
- Pentru traseu cu ghid, prețurile aproximative încep de la 200 €/ 1-3 persoane.
- Trasee ar fi o sumedenie în Tatra, și distanțele între ele nu sunt foarte mari. Eu vă pot îndruma spre alte două, pe care am fost și despre care puteți găsi detalii mai jos.
- Vârful Rysy - cel mai înalt vârf al Poloniei și unul dintre cele mai impresionante din Slovacia.
- Circuitul Bystrá Lávka - poate unul dintre cele mai frumoase trasee din Slovacia, un regat al lacurilor glaciare și peisajelor stâncoase.
Slovacia: Printre Nori Spre Varful Slavkovsky
Reviewed by Karina
on
joi, august 27, 2015
Rating:
Niciun comentariu: