Muntii Tarcu - Plimbare De Sarbatoare
Mai puţină vorbă, mai multe poze. Pe scurt ne-a luat mâncărimea în tălpăşiţă de Crăciun şi nu am avut încotro aşa că ne-am luat catrafusele şi ne-am dus hăăăt sus în creierii munţilor să respirăm nişte aer curat, să ne golim de energie şi să ne încărcăm cu bucurie! Who needs Christmas laziness for Christmas???
Pentru că ne-am propus o escapadă de o zi am ales un munte drag nouă: Ţarcu - pentru că ştim că aici, întotdeauna reţeta e cu succes şi chiar dacă deja începem să ştim traseul cu ochii închişi frumuseţea lui nu conteneşte să ne surprindă şi să ne răsfeţe sufletele călătoare.
Treaba asta cu natura e mare lucrătură pentru suflet căci nimic nu te scutură mai bine de griji şi nu te relaxează mai tare decât dulcea oboseală a unei zile perfecte în care singurele griji sunt: să admiri frumuseţea cu care natura te înconjoară necontenit, să tragi cu putere în piept aerul aspru proaspăt aşternut pe muchiile Pământului şi să îţi laşi gândurile să se plimbe prin cele mai abstracte colţişoare ale imaginarului.
Muntele nu e doar o formă de relief, muntele este un loc sacru care te modelează din interior, te invită să îţi depăşeşti limitele şi îţi apleacă privirea spre lucrurile bune din viaţă - cele care cu adevărat contează. Aici, departe de zumzetul monoton al oraşului şi tumultul vieţii moderne suntem liberi să gândim cu inima şi să ne punem în ordine raţiunea.
De multe ori când îmi cântăresc paşii pe cărările înguste ale muntelui mă trezesc mai inspirată, mai liniştită şi mai fericită decât oricând şi dacă nu ar fi să îmi placă la nebunie liniştea asta ce lasă firul ierbii să crească neclintit aş urla de fericire.
Aşa a venit şi această frumoasă plimbare de Crăciun pe coama Ţarcului scăldată în soare şi amintiri frumoase. Ne-am plimbat, am pozat munţi şi stele, ne-am dat pe gheaţă şi cel mai de preţ, ne-am lăsat îmbrăţişaţi de magia muntelui.
Mulţumim Iulian Gangal pentru multe dintre pozele frumoase de aici! :)
Muntii Tarcu - Plimbare De Sarbatoare
Reviewed by Karina Isar
on
miercuri, februarie 24, 2016
Rating:
Niciun comentariu: