Muntii Ceahlau la Prima Intalnire - Traseul spre Cabana Dochia

Anul acesta ('trecut' între timp) ne-am chitit să sărbătorim Ziua Națională a României pe hotarul Moldovei în chiar inima Parcului Național Ceahlău. Pentru amândoi munții din Moldova sunt un loc virgin căci este prima oară când punem piciorul aici...deci dublu entuziasm.

Bine, am plecat fără steag dar cu dragostea în suflet. Drumul lung și anevoios pare-se că nu se mai termină de la Timișoara până la Izvorul Muntelui (frumos nume de loc). Ne animă doar gândul că facem un mic stop la mina de sare de la Praid. Să avem pardon, între timp nu ne mai animă căci am ratat cu 10 minute ultima intrare pe acea zi. Eh, las că n-o pleca mina...să nu ne impacientăm zic.

Unde dormim?

Variante de cazare sunt câteva în Izvorul Muntelui chiar dacă Internetul nu vuiește de informații. Noi am rezervat însă dinainte de a pleca la Cabana Izvorul Muntelui din localitatea Izvorul Muntelui, lângă izvorul Muntelui la poalele muntelui. Little bit of inception here!

Pentru cei 100 lei / cameră cazarea lasă un pic de dorit. De afară, complexul de căbănuțe cu nume pitorești chiar te îmbie însă modul de prezentare din interior și partea cu curățenia lucrează puțin la nota finală. Nimic deosebit de grav doar că nu este aliniat cu prețul. În afară de acestea, baie privată în cameră, bucătărie comună utilată cu mai tot ce trebuie, parcare în exteriorul complexului și restaurant în incintă - pe care nu l-am testat. Oamenii ospitalieri și o drăcie de câine plin ochi de drăgălășenie.

Traseul şi Povestea

Traseul începe elegant din fața cabanei, condiții VIP aș spune. Acolo există o mică căsuță unde te poți informa despre trasee și poti achita taxa de intrare în Parcul Național Ceahlău - 5 lei per cap de turist.

Variante de a ajunge spre Cabana Dochia sunt vreo patru dar noi o vrem pe cea mai scurtă deci Bandă Albastră it is.

Urcarea prin pădure e la foc continuu și pe alocuri mai pieptisă. Tot respectul pentru amenajarea traseului care este fără cusur. Acolo unde este pericol de "derapaj" sunt balustrade de lemn iar marcajul nu îți dă bătăi de cap nicăieri.

Traseul în sine nu este extrem de entuziasmant întrucât îi cam lipsesc vederi panoramice și puncte ce îți înalță sufletul și îți mângâie retina dar când tragi în piept aerul de munte mulțumirea îți brăzdează fericire pe față.

Ei da dar până și asta încet încet are de suferit când încep să îmi resimt vechiul prieten... sindromul de tract itiotibial ce începe ca un vecin nesuferit să "bată în calorlifer". Și de aici începe să se perinde pe circumvoluțiuni întrebarea "mai e mult?".

Dar nu-i vreme de văicăreli că în sfârșit dăm de stânci, stâncuțe și... offff, ditamai norul.

Numai bine că atunci când am ajuns pe platou, la cabană, norul coborâse de tot și practic habar nu aveam cum arată decorul. Păi asta nu e treabă! Va trebui să ne întoarcem pare-se.

Am dat năvală în cabană la un ceai cald și o gură de căldură. Cabana este foarte faină și din câte am priceput până acum review-urile sunt multe de bine. Nu am fost să arunc un ochi în camere însă sala de mese și cum se prezentau alte cele mi-a surâs.

Am încheiat-o cu ceaiul, ne-am luat tălpășița și am coborât pe același traseu cu o mică diferență - ultima bucată de traseu (de unde te intersectezi cu drumul) am parcurs-o pe drum pentru a mai fura câteva cadre de apus.