Muntii Hasmas: Traseul spre Cabana Piatra Singuratica

Și povestea continuă... plecasem la drum cu gânduri mărețe de a urca la Cabana Piatra Singuratică, unde să lăsăm rucsacii grei şi să pornim spre Hășmașul Mare. Bine, cu genunchiul meu amărât eu am știut de la bun început că nu mă voi mobiliza mai sus de cabană căci vorba aceea, n-ai cu cine dom-le, n-ai cu cine!

Zis și făcut, trupa veselă era mărișoară deci am pornit în alai spre Bălan. Aici am lăsat mașinile în spatele bisericii catolice întro mică parcare. Check here.

Apoi am luat-o la pas de încălzire pe simpatica stradă pe al său nume Pârâul Fierarilor. Hah! La scurt timp am lăsat în urmă căsuțele și am început în stânga urcarea (pe potecă, nu pe drumul forestier) pe Bandă Albastră.

Urcarea este la foc continuu dar nimic de comentat. Din când în când mai câte o deschidere cât să îți dea răgaz de o poză iar afară ninge, ninge și ninge... ca-n poveşti!

Pădurea albă aduce așa o liniște faină...iar fulgii sunt dintre aceia perfecți.

Cu toate astea, cu toate cele în spate, mai toată lumea cam aștepta cabana. Partea comică nu a întârziat să apară: când mai toți resimțeau câta oboseala, apare ultima pantă înainte de cabană, a dracului urcare! Dar practic, un hop și am ajuns!

L-am mai întâlnit acolo pe this fellow ... la început foarte friendly și apoi weirdo level got serious ... stătea în fața cabanei și nu prea te lăsa să miști în front. Dap, și caii mușcă, și caii te aleargă. Ăsta în mod particular ținea să nu demonstreze contrariul.

Grupul a plecat mai departe spre Hășmașul Mare dar fără succes până pe vârf. Târziu, zăpadă, ceață hmmm cale întoarsă dar distracția a meritat.

Seara ne-am mai întins un pic la socializare și apoi care pe unde duși am fost în lumea viselor. A doua zi dimineață vremea nu prezenta schimbări majore deci i-am dat la vale pe cele câteva raze sfioase de soare care ne-au mângâiat cărarea.

Cu vârfurile ne-punctate ce să faci? Ne-om întoarce!

Cabana Piatra Singuratică

Cu toată ceața și zăpada și ninsoarea peisajul era magic. Un spot excelent de o căbănuță de munte; nu a ales rău cel ce a făcut-o.

Hmm...nu același lucru pot să spun despre cum a făcut-o. Mentalitate tipică, să încapă mulți, nu contează cât de înghesuiți. Mă rog, prea multe paturi, prea mici spațiile de trecere...prea cald, prea frig... Ce m-a frapat cel mai mult a fost sistemul de încălzire: una bucată sobă de proastă calitate (model tablă '98) în care băgai lemne de îți venea acru și căldura ținea cam tot atâta cât băgai. Evident, camera mare, soba...una, ăia de sus și de lângă sobă pușcau de cald, aia de jos sau mai departe dârdâiau de frig. Sala de mese, același lucru cu o sobă mai mică. Teracota tati, ați auzit de așa ceva? Economie la lemne, caldură constantă și deranj minim.

Oricum, una peste alta, nu e ca și cum sunt așa supărată pe cabană să spun că e cea mai rea și că nu e de mers. E ok, dar e loc de mult mai bine, sper să își dea seama și ei cândva.