Muntii Retezat Dintro Alta Perspectiva: Traseul Rausor - Varful Retezat

Vara asta a fost absolut imposibil să stai în weekend acasă. Cu călduri de 40 de grade nu ai cum... Aşa am ajuns joi să ne decidem că vineri seara o tăiem rapid după job în Retezat. Retezat pentru că este la îndemână şi pentru că mai avem destule trasee încă ne-experimentate.

Am ales pentru tura asta Râuşor - Retezat ... speram să fie mai animat traseul să nu trăim cu panica turei trecute. Am plecat destul de târziu din Timişoara, cred că era deja trecut bine de opt seara. Am ajuns în zonă şi undeva înainte de a intra în Râuşor efectiv am găsit o poieniţă faină şi am tras pe dreapta la 'croşetat Z-uri'. Neaşteptat de cald a fost... chiar şi aici să nu ne fie frig?

Am stabilit noi că dacă aşa stă treaba e bine să ne trezim devreme şi să plecăm pe răcoare. Pe la 5 şi ceva am pus ceasul să sune dar nu am făcut ochi mai repede de şase şi ceva. Şi când am făcut ochi am dat de alţi ochi - chiar lângă roata maşinii, o vulpe ne cerceta relaxată. Woooow! Am urmărit-o în linişte cu privirea până s-a depărtat încet. Minunată trezire!

Cum a început un pic să se lumineze am tot auzit maşini care urcau spre munte. Uite dom'le ce oameni harnici...ne miram că atât de mulţi oameni sunt aşa matinali pentru traseu. Am dejunat şi noi şi am plecat spre Râuşor să găsim un loc de parcare şi să ne alăturăm răcorii altitudinii. Hah! Acuma m-am prins, din toate chestiile am nimerit fix când se ţinea Maratonul Retezatului. Ce e drept nu ne-am gândit o clipă să ne interesăm de astfel de evenimente dar nu-i bai, asta e, noi nu ne grăbim aşa că vom încerca să lăsăm calea liberă maratoniştilor şi să nu încurcăm.

Am plecat cumva de-o dată cu ei dar în sens invers. Era bine că nah, de abia mai încolo aveam să ne revedem. Era bine şi pentru că, mă gândeam eu, cu atâta zarvă pe munte probabil au fugit şi urşii. Am început să urcăm pe Bandă Roşie pe o pantă susţinută prin pădure...şi asta ne-a făcut să realizăm cât de curând cât de cald era deja, şi nici urmă de vânt.

Efectiv simţeam că este sufocant şi aici. Am mers încet, pauze dese, apă multă eficienţă zero. După cam două ore, noi făcusem un sfert din traseu iar cei de la semimaraton (cred) erau pe ultima cincime...phaaa ce demotivare pe noi. Asta e ca atunci când tu înveţi să schiezi la 30 de ani şi trece pe lângă tine ceva ţânc de cinci ani şi îţi dă fum cu graţie. Aşa şi noi...până coborâm noi din traseu oamenii ăia uită că au şi fost la concurs...

Şi dacă până acum a fost cald, că mai aveam şi umbră cât de cât, de aici încolo soare all the way.

După ce ieşi din pădure dai de minunatele salate de munte ... nu ştiu ce vegetaţie este asta dar sunt frunzăraiele alea care le întâlneşti pe lângă ape. Poteca abia dacă se dezvăluie din cauza lor dar nu e rost de rătăcit.

Retezatul este în faţa noastră şi pare înalt tare. Suntem la un pas de lacul Ştevia ...mergem un pic spre el dar apoi abandonăm şi ne întoarcem în drumul nostru spre vârf. Eh, l-om savura de la înălțime.

Urmează mai apoi o urcare printre bolovani spre Şaua Lolaia şi pe porţiunea asta începeau deja să apară şi marea majoritate a participanţilor la semimaraton aşa că am tot stat şi am aşteptat să treacă. Pe alocuri trecerile sunt înguste şi abrupte aşa că nu am vrut nicicum să încurcăm.

Noi aveam în plan circuit aşa că mă bucur că nu trebuie să şi coborâm pe aici căci este abrupt şi solicitant pentru genunchi.

Porţiunea dinspre Şaua Lolaia spre Vârful Retezat este marcată indubitabil cu Bandă Galbenă (inspirată culoare pentru pietrele cu licheni ale Retezatului). Exceptând asta, de menționat este foarte accidentată şi pe ici colo mai alunecă oamenii. Vedem pe feţele multora că nu e uşor - ne tot întreabă dacă este apă mai jos, dacă tot aşa rău e şi în continuare... I take it că nu prea au avut puncte de alimantare în traseu şi căldura i-a ajuns şi pe ei.

Spre marea mea bucurie încep să se mai strângă nori şi mai avem momente de respiro de la dogoarea soarelui.

Nu stăm mult pe vârf şi pornim urmărind traseul marcat cu Triunghi Albastru încetuţ spre Lacul Stânişoara prin Şaua Retezatului. Coborârea o vom face prin Valea Stânişoara. În afară de coborârea din şa care este mai abruptă un pic traseul este lejer pe partea asta. Am ales bine.

La lac ne mai oprim la o poză două, la refill de apă şi la admirat două căpriţe negre care se plimbau în voie undeva după ochiul de apă.

După ce intrăm în pădure, la un moment dat traseul se bifurcă: Triunghiul Albastru continuă spre Cabana Pietrele însă noi o luăm înapoi spre Râuşor pe Cruce Albastră. Cam pe aici întâlnim al doilea val de alergători - de data asta sunt oamenii de la maraton. Mă uit la ei şi îmi par aşa nişte supraoameni. Nu e treabă uşoară să alergi 40 km în Retezat.

Tot după intrarea în pădure dăm şi de un ditamai izvorul, frumos amenajat cu jgheab. Binevenită apa rece şi proaspătă! Ultima parte din coborâre este prin pădure şi este foarte lejeră iar traseul te scoate chiar pe pîrtia de ski de unde vedem şi punctul de start al maratonului şi toată mulţimea de corturi de acolo.

Am făcut mult timp pe traseul acesta, parţial din cauza căldurii, parţial din cauza maratonului aşa că normal nu este un traseu de 11 ore - undeva la 8 - 9 ore cu tot cu mici pauze ar trebui să fie fezabil.

Cu toate astea, normal că a fost mult mai bine decât să fi stat acasă. De aici am fugit la Trei Ape să bem o binemeritată bere cu nişte prieteni. A doua zi ne propusesem să facem baie şi să lenevim dar o furtună zdavănă ne-a cam schimbat planurile.