Primul Traseu de Via Ferrata - Pietrele Negre, Muntii Apuseni
Mă jur că uneori am impresia că atunci când se face ceva traseu turistic în România descrierile, informaţiile sunt date în aşa fel încât să te chinui efectiv să găseşti traseul. Mai avem atât de mult de învăţat şi la capitolul ăsta... ce să mai şi spun!?
Ideea este aşa, auzisem de traseu, dar încă bâjbâiam pe unde se intră pe el. Am dat de ceva articole pe net cu nişte descrieri mai mult sau mai puţin întortochiate dar niciunul nu avea un track de GPS, un punct dom-le pe Google Maps, că tot ne-a înzestrat Universul cu astfel de tooluri.
Mă rog, sper ca articolul acesta să vă ajute să găsiţi mai uşor traseul şi să nu bălăuriţi pe lângă el. Noi am avut un scurt episod de astfel de bălăureală căci în loc să nimerim startul, am ajuns cumva spre finalul ferratei şi am făcut cale întoarsă, evident, doar nu era să începem de acolo.
Noi urma să ne întâlnim cu un grup mai mare, sibienii ăia faini cu care am mai tot fost la munte (mai mult sau mai puţin sibieni căci nu toţi sunt din Sibiu, dar fie). Am ajuns mai repede decât marea majoritate a grupului şi având în vedere că prognoza era de ploaie am decis să începem să urcăm mai repede.
Având în vedere că nu toţi aveau echipament am mers până la Pensiunea Skipass Vârtop de unde se poate închiria echipamentul de ferrata (25 lei de căciulă: ham, lonjă de ferrată, cască şi mănuşi).
Ca notă, noi am dat de un nene la Pensiunea Skipass care părea a fi trezit cu fața la cearceaf rău de tot. Uber urâcios - zero people skills şi habar nu avea să explice unde e traseul. Spre apărarea lor, am înţeles că proprietarul pensiunii (care nu era prezent) ştia detalii...
Bun, revenind la traseu, am plecat - am ajuns la punctul de start unde este o parcare micuţă de una-două maşini. Mai există şi nişte parcări mai mărişoare mai sus sau mai jos de punctul de start dar noi am prins liber chiar acolo.
Am luat toate cele trebuincioase omului şi hai să vedem unde e minunea. Urcarea se face chiar de la drum pe marcaj Cruce Roşie. Potecuţa urcă lejer prin pădure. La un moment dat, după 5 minute de urcare poteca se continuă spre stânga pe curbă de nivel în dreptul unui indicator care deşi este destul de prost pus sugerează cumva direcţia spre ferrată.
Nu continuaţi drumul pe curbă de nivel ci urmăriţi urcarea mai abruptă spre dreapta (cum priviţi indicatorul) care vă aduce faţă în faţă cu o stâncă mare care este defapt chiar creasta Pietrelor Negre.
Şi aici e tricky şi nesemnalizat. Noi am văzut că poteca se continuă pe lângă baza stâncii prin stânga ei însă nu e a bună. Aici a fost punctul acela în care am continuat în direcţia aia şi am ieşit pe la mijlocul ferratei. Deci la stâncă faci dreapta chiar pe la baza ei. Imediat după ce coteşti se şi vede intrarea în traseul de via ferrata - de data asta, semnalizat.
Ok, e timpul să ne punem echipamentul şi să vedem cum e!
Urcarea începe lejer cu scăriţe de metal şi cablu bătut în stâncă. Partea aceasta nu este grea absolut deloc dar totuşi trebuie atenţie iar asigurarea nu este opţională.
Urmează o urcare pe verticală pe aceleaşi scăriţe. Este foarte important să fiţi familiarizaţi cu tehnica de urcare pe astfel de trasee. Pentru mai multe detalii acesta este un VIDEO care explica foarte bine tehnica şi echipamentul de care aveţi nevoie. Dar remember to stay safe. Dacă nu ai experienţă deloc în via ferrata sau în trasee montane mai tehnice este recomandat să optezi pentru un ghid sau să mergi cu oameni experimentaţi.
Apoi traseul continuă pe crestuţă înspre stânga cu segmente pe sub creastă şi segmente pe deasupra crestei.
Din loc în loc puteţi admira peisajul căci panorama este minunată.
Având în vedere că este un traseu foarte scurt puteţi face asta fie dimineaţa fie spre dupamasă când soarele nu mai este aşa puternic şi lumina este mai potrivita şi pentru fotografie.
Pe la mijloc urmează o parte uşor mai dificilă - însemnând că deşi ai cablu trebuie să te bazezi destul de mult pe el şi pe mâini căci la picioare nu ai prize deosebit de eficiente. Dar este un mic hop doar.
Urmează apoi o bifurcaţie care marchează chiar ultimii câţiva metri din traseu. Prin dreapta se ajunge deasupra, în creastă - aceasta este partea uşoară, folosită şi pentru coborâre iar prin stânga traseul se continuă pe peretele perfect vertical fără scăriţe sau alt tip de suport pentru picioare. Aceasta este cea mai tehnică bucată de traseu însă se poate face cu un pic de efort susţinut şi atenţie fără prea mari probleme.
După urcarea finală ajungem în creastă de unde întâlnim din nou marcajul Cruce Roşie. Continuăm spre dreapta, practic înapoi pe unde am venit însă pe sus, pe partea uşoară. Ca notă, pe via ferrata se circulă în sens unic de regulă. Aici este o porţiune comună pentru dus-întors însă partea aceasta este chiar foarte uşoară.
Coborârea se poate face urmărind Crucea Roşie spre Vârtop sau se poate scurta prin pădure pe o potecă abruptă care coboară printrun jgheab şi ajunge în pădure la baza stâncilor pe unde ne-am rătăcit iniţial.
Detalii Tehnice Despre Traseu
- Lungime Via Ferrata: 200 m
- Diferenţă de nivel: 100 m
- Dificultate: B (există doar două porţiuni mai tehnice)
- Durată de parcurgere: 1 - 2 h (în funcţie de experienţă)
- Punct de intrare în traseu (maps)
- GPS Track Wikiloc
- Marcaj: Cruce Roşie
- Echipament strandard de Via Ferrata necesar
Notă: GPS Trackul este început de la punctul de intrare pe Via Ferrata (având în vedere că iniţial ratasem startul). Am marcat cu verde partea de început care ne lipseşte dar este comună cu partea de coborâre. Click aici pentru alte optiuni de trasee în zonă.
Good luck!
Primul Traseu de Via Ferrata - Pietrele Negre, Muntii Apuseni
Reviewed by Karina Isar
on
luni, decembrie 11, 2017
Rating:
Niciun comentariu: