Cel Mai Fain Traseu de Via Ferrata din Dolomiti - Circuitul de la Tre Cime di Lavaredo

Circuitul Tre Cime di Lavaredo - Via Ferrata Santiero de Luca / Innerkofler (2B) si Monte Paterno.

Circuitul Tre Cime di Lavaredo face parte din categoria traseelor de care te îndrăgostești la fiecare pas și care musai nu trebuie ratat. Deși include via ferrata, acestea nu sunt deosebit de dificile; trebuie un pic de atenție, îndemânare și echipamentul adecvat. 

But first thing's first - să luați în considerare că pentru acest traseu vă trebuie o zi frumoasă și trezit de dimineață. Noi am fost în extrasezon și pot să spun că pe alocuri a fost nebunie. Explic și de ce: zona este foarte promovată turistic întrucât a fost o parte importantă a frontului de apărare în Primul Război Mondial (de aici și majoritatea ferratelor). Ca atare, pe lângă traseele mai dificile ce includ ferrate și zone de escaladă mai există și niște trasee de hiking, între refugii, ce antrenează masiv turiști de toate vârstele including categoria semi-șlăpar dar evident mult mai civilizată treaba ca la noi. Șlăparii lor sunt de treabă. :)

Despre Traseu

Pentru a ajunge la Rifugio Auronzo, de unde începe traseul, trecem pe la Lago di Misurina și Lago Antorno. Ne oprim la nişte poze căci e splendid aici.

Apoi urcăm pe drumul cu taxă (25 euro / mașină) spre Tre Cime di Lavaredo. Sus, există o parcare pe cât de mare tot pe atât de plină - încă un motiv pentru care trebuie să plecați devreme. Probabil în sezon e full chaos!

Traseul este circuit și se poate face în ambele sensuri. Eu recomand varianta împotriva acelor de ceasornic (cum l-am făcut și noi) chiar dacă majoritatea îl fac invers. Ideea e că dacă pornești invers (față de cum am pornit noi) ai chiar la început o mare bucată de hiking și te cam obosești inutil înainte de a ajunge la partea cu adevărat faină - ferratele. Pe lângă asta, în sensul în care l-am făcut noi lumina soarelui te avantajează la poze. Singura parte ușor mai tricky este că am coborât pe o ferrată mai solicitantă și aglomerată în timp ce mulți urcau. A fost un pic de challenge dar a fost fain.

Ok, revin la traseu acum pentru a vă povesti cum a decurs acest circuit fantastic. Am parcat mașina la Rifugio Auronzo și am pornit la pas alert strecurându-ne printre tona de oameni spre Rifugio Lavaredo pe traseul 101. Poteca e de-a dreptul loc de promenadă, pentru noi: slalom.

O parte din oameni se opresc la Rifugio Lavaredo, o altă parte continuă plimbarea lejeră spre Rifugio Locatelli sau în jurul Tre Cime. 

INFO: la Rifugio Lavaredo e un punct bun să lăsați ce nu e musai de dus în traseu - aka toaleta cu plată 0,50 euro.  

De la refugiu ai parte de o vedere excelentă spre partea estică a grupului Tre Cime. Câteva poze printre turiști și apoi continuăm până în șaua Forcella Lavaredo unde ne și echipăm de ferrată. Abandonăm în sfârșit highway-ul 101 pentru o urcare mai pieptișă ce ne azvârle în prima ferrată ușurică dar înghețată bocnă.

Primele ferrate care te duc spre Monte Paterno sunt 2B și presupun în mare parte o traversare orizontală cu un view absolut fantastic spre căldare și Tre Cime. Suntem cu mâna pe aparat mereu și gura căscată. Traseul este ușor dar având în vedere că pe alocuri e gheață ne bucurăm că există cablurile care ne scutesc de emoții.

La scurt timp schimbăm perspectiva odată cu traversarea unui tunel care ne scoate în șaua Passportenscharte (INFO: nu plecați în traseu fără frontală). Aici vă spun sincer să vă pregătiți pentru cele patru sute de milioane de poze pe care veți fi tentați să le faceți pentru că peisajul efectiv îți taie răsuflarea. E minunat!

De aici continuăm pe potecuța expusă ce te poartă însă fără griji pe ce a fost odinioară linia de front, unde din când în când dai de reminiscențe ale războiului de acum 100 de ani. Impresionant și înfiorător dacă stai să te gândești. Impresionant cum au reușit oamenii să răzbească (cei care au reușit) și înfiorător vis-a-vis de războiul și intemperiile care le-au fost alături la fiecare pas.

Ajungem apoi la Forcella del Camoscio - Gamesscharte de unde poți încerca o altă ferrată care te duce spre vârful Monte Paterno 2744 m. Din nou, ferrata nu este foarte dificilă (2B) iar efortul merită din plin pentru panorama de pe vârf - stunning.

La un moment în traseul de ferrată există o bifurcație. Urcarea se face prin partea dreaptă iar coborârea (mai facilă) pe cealaltă parte. Ferrata este scurtă și urmată de o parte cu trepte prin stâncărie și un pic de scrambling înainte de vârf. 

Monte Paterno este genial pentru o pauză și un pic de admirat de ce ai în jur: munte, munte și iar munte, lacuri, vegetație și lumea măruntă de sub picioarele tale.

Coborâm înapoi ferrata iar din aceeași șa de unde am început urcarea spre Monte Paterno, facem câțiva pași spre alt traseu - Rifugio Pian di Cengia - pentru câteva poze. Ne întoarcem în aceeași șa de unde începem coborârea pe o ferrata Sentiero De Luca / Innerkofler  printrun vâlcel. Coborârea este abruptă și cu gheață (se coboară cu spatele la traseu și fața la stâncă) iar colac peste pupăză mulți vin din sens opus și tot ne oprim din loc în loc să facilităm trecerea.

Secțiunea are vreo 200 m lungime, coboară cam 100 m diferență de nivel iar de aici intri direct în Patern Gallerie. Un ditamai tunelul de vreo 900 m lungime unde cobori cam 200 m pe cele 130 de trepte. Fără frontală ești fiul ploii. Din timp în timp mai prinzi câte o gaură sau o ieșire cu excelente perspective foto spre cele două lacuri Lagi dei Piani.

Urmează ultimul vârfuleț - Monolite della Salsuccia și apoi coborârea la Refugio Locatelli unde reîntâlnim hoardele de turiști.

Notă: de la refugiu mai puteți opta pentru o ferrată 3B - Delle Scalette care că duce pe vârful Torre Toblino 2630 m. Tot acest ocol vă costă cam trei ore - depinde desigur de condiția fizică, experiență și cât de aglomerat prindeți.

Noi nu am mai avut timp și energie suficientă pentru el așa că de la Rifugio Locatelli am continuat coborârea pe traseul spre Col Forcellina (2232 m) - Restaurantul Langalm, șaua Col de Mezzo 2313 m și înapoi spre Refugiul Auronzo.

Această ultimă porțiune deși este lunguță este foarte ușoară și nu mai include ferrate. Noi am străbătut-o în cam 1 h 40 min.

Una peste alta traseul este clar în topul preferințelor mele și în recomand cu toată căldura. Pentru peisaj și frumusețe chiar se pretează și la cei ce caută trasee mai complexe și tehnice. Cu siguranță nu va dezamăgi. Dar mă gândesc oricum că pozele ar trebui să vă convingă acolo unde cuvintele poate nu au reușit.

Detalii Tehnice Traseu

• Durată: 6 h (7 cu tot cu pauze)
• Distanță: 11.8 km 
• Diferență de nivel:  +/- 1000 m
• Trasee: 101 (dus) + VF + 105 (retur)
• VF: Santiero de Luca / Innerkofler 
• VF dificultate: 2B sistemul de clasificare Smith and Fletcher
• Echipament strandard de Via Ferrata necesar
• Surse de Apă/Mâncare: la refugii
• Ghid: The Dolomites - James Rushforth

GPS Track MapMyHike

De reținut

• Traseul include via ferrata 2B - echipamentul de ferrate este obligatoriu. Pentru mai multe detalii despre echipament si via ferrata vă invit să (re)citiți acest articol.
• Nu uitați frontala -  sunt tuneluri lungi cu trepte, tavan jos etc. 
• Zone de reaprovizionare: cabanele servesc mânare și băutură.
• Luați în considerare vremea și aglomerația când planificați traseul. 
• Nu uitați camera foto! :) 

Detalii Cazare

Pentru noi s-a pretat, tura asta, să ne orientăm spre un 'base camp': în Cortina d'Ampezzo. Am ales Camping Rocchetta și am ales bine căci este cel mai curat, bine gândit și fain camping în care am stat până acum. Prețurile diferă în funcție de sezon dar sunt undeva între 20 și 35 euro / noapte (2 persoane, cort mic și mașină). Cu siguranță când ajungem în zonă vom sta tot acolo. Iar ca notă, funcționează pe toată durata anului.